„Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii", zice Mântuitorul Hristos. Dacă ar fi să ne întrebe un aborigen de pe o insulă rătăcită în ocean să-i spunem într-un cuvânt cei aceea Evanghelie, cred că acel cuvânt ar fi „dragoste". Toată Sf. Evanghelie de la început până la sfârşit este despre dragoste. Despre dragostea lui Dumnezeu pentru om şi despre dragostea omului pentru Dumnezeu.
Dumnezeu, dorind izbăvirea omului, L-a trimis pe Fiul Său cel iubit ca să-l scoată prin jertfa Sa de pe Cruce din tirania blestemului, păcatului şi a morţii şi să-i deschidă calea spre rai. Iar calea spre rai este cea a sfinţeniei şi nicidecum calea păcatului. Pentru că după cum spune Sf. Ap. Pavel: „noi nu (mai) suntem ai noştri, ci ai lui Dumnezeu, căci toţi suntem răscumpăraţi de El prin sângele sau prin jertfa lui Iisus Hristos. De aceea, avem obligaţia să cinstim si să respectăm trupul nostru, împreună cu duhul, slăvind în felul acesta pe Dumnezeu, căci şi trupul şi duhul sunt ale lui Dumnezeu'' (I Corinteni 6, 19).
Aşadar, noi suntem chemaţi, ocolind ispitele care vin de la trup, de la lume şi de la diavol, să ne sfinţim şi sufletul, şi trupul. Şi dacă pe vremuri, omul ispitit de glasul amăgitor al lumii, îşi găsea refugiu şi salvare în trăirea bisericească, în familia şi în casa sa, azi, noile tehnologii omniprezente peste tot (televizorul, calculatorul), zi şi noapte îl bombardează pe bietul om (mai ales pe cel neîmbisericit) cu ispitele vechi, îmbrăcate în straie noi.
Azi lupta pentru sufletul omului nu se mai dă în arenele cu lei, ci chiar în casa lui, în inima lui. Şi dacă leii de demult sfâşiau trupul creştinului, iar de suflet nu se atingeau, azi leii viciilor şi ai patimilor atacă înseşi fiinţa omului. Televizorul, prezent în fiecare casă, a devenit învăţătorul tiranic al posesorului său. El îi dictează autoritar şi fără sfială ce e bine şi ce e rău. Şi o face desigur în duhul lumii acesteia rătăcite şi înstrăinate de adevărul şi frumuseţea lui Dumnezeu. Şi tot el îi cântă despre toleranţă, această haina croită în stil modern, care are menirea să acopere urâţenia şi spurcăciunea păcatelor vechi.
Să nu tolerezi azi viciile aduse de aiurea, înseamnă să fii înapoiat, rămas în urmă de progres. Pentru a fi moderni, ni se cere nici mai mult, nici mai puţin - să tolerăm păcatul. Adică toate păcatele care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu: homosexualitatea, prostituţia, narcomania, avortul, pedofilia, eutanasia etc. ascunse sub umbrela toleranţei să le primim în casa noastră şi să le găzduim. Toată lumea e chemată să afirme că ce era până ieri păcat, care duce la iad şi moarte veşnică, începând de azi nu mai este păcat, ci o altă realitate, fără consecinţe pentru mântuirea sufletului.
Adevăratul creştin, prin definiţie, nu poate fi tolerant păcatului, pentru că atunci devine trădător al lui Hristos şi se face adept al diavolului. Noi nu-i urâm şi nu-i osândim pe fraţii noştri căzuţi în diferite patimi şi neputinţe trupeşti sau sufleteşti, dar urâm şi osândim păcatul. Dragostea adevărată nu este anemică, tolerând răul, ci - luptătoare pentru tot ce este adevărat, bun şi frumos. Ea luptă pentru apărarea aproapelui. Ea doreşte fierbinte ca orice om să dobândească viaţa cea veşnică. Mântuirea sufletului însă este imposibilă atâta timp cât fratele nostru se află sub tirania păcatului, conştient sau inconştient de aceasta. Şi dacă, dorind a părea buni şi toleranţi, vom tăgădui scârboşenia păcatului şi pericolul care îl paşte pe fratele nostru, vom deveni complici ai ucigătorului de suflet. Adevărata dragoste suferă pentru aproapele, ia atitudine şi nu-l lasă pradă vrăjmaşilor.
Toleranţa, propagată azi de pe tribune, este lipsită de dragoste şi plină de ură. Ea este doar paravanul după care se ascunde iadul întreg cu toate perversiunile şi necurăţeniile lui.
„Doamne, luminează-mi mintea pe care a întunecat-o pofta cea rea", ne rugăm noi zilnic, pe când aţa-zisă toleranţă nu numai că cheamă pofta cea rea, dar o şi răspândeşte ca pe un virus contagios, făcându-i publicitate. Pentru a înţelege mai bine la ce ne îndeamnă toleranţa vă propun un exemplu. Imaginaţi-vă că în prezenţa Dumneavostră sunt chinuiţi şi schingiuiţi copiii şi soţia? Ce veţi face? Veţi asista indiferent fără a lua măsuri, dând dovadă de toleranţă faţă de criminali şi strângând neputincios pumnii? Sau veţi alege dragostea care îşi pune sufletul pentru aproapele?
Or, în cazul când se răsădesc aşa păcate ca prostituţia, homosexualismul, uciderea de prunci, narcomania, când este atacată însăşi fiinţa neamului nostru, sufletul lui, noi să rămânem indiferenţi, să stăm şi să privim de departe fără a ne ridica glasul şi a zice tare şi răspicat: „Nu"? Să ne ferească Dumnezeu de această stare.
Suntem urmaşii lui Hristos şi suntem chemaţi la sfinţenie, la viaţă curată, la rugăciune şi post, veghe şi nevoinţă întru numele Domnului. Şi trebuie să fim tari şi înţelepţi pentru a nu permite ca bombonica toleranţei europene să ne momească fraţii şi surorile noastre, copiii şi nepoţii, tot neamul nostru ortodox spre iad, ci să spunem lucrurilor pe faţă. Fiindcă dacă azi vom tăcea şi nu ne vom apăra valorile ortodoxe şi sufletele copiilor noştri, mâine vom da seama înaintea lui Dumnezeu, Care ne-a vorbit prin Sf. Ap. Pavel, zicând: ''Nu vă amăgiţi. Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malachienii, nici sodomiţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu'' (I Corinteni 6, 9-10).
ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a întregii Moldove - Discurs
la conferinţa teologică internaţională din Chişinău
„Mărturisirea credinţei: între dragoste şi toleranţă"
Înregistarea audio
* pentru a descărca fişierul, accesaţi săgeata
