E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 3, martie 2010
Iudaizarea catolicismului (fragmente)
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

I Paul II in sinagoga din Roma_cr_crLa Conciliul II Vatican (1962-1965), care este un punct de cotitură în istoria Bisericii catolice, a fost adoptată declaraţia cu privire la deschiderea ei în faţa întregii lumi şi dezvoltarea ecumenismului. S-a pus începutul unui "dialog" interconfesional, direcţia principală fiind schimbarea radicală a relaţiilor dintre catolicism şi iudaism.

Cel mai important moment în relaţiile dintre catolicism şi iudaism îl constituie recunoaşterea holocaustului, pe care liderii iudaici l-au utilizat drept mijloc de bază pentru presiunea asupra catolicilor, având drept scop revizuirea atitudinii faţă de iudaism. Dacă pentru catolici „dialogul" cu iudeii semnifica începutul împăcării, din partea iudaismului se urmărea o strategie bine pusă la cale, direcţionată spre revizuirea celor mai de bază învăţături creştine. Este vorba, că ideea principală din care a reieşit şi reiese iudaismul în zilele noastre este că creştinismul conţine în sine „învăţătura dispreţuirii" faţă de evrei, care constituie principala cauză a antisemitismului laic al vremurilor moderne. Această doctrină la rândul său este legată de poziţia principială creştinească despre lipsirea Israelului de făgăduinţă şi har, pe care iudeii o numesc ideea „înlocuirii" Israelului de către Biserică.

Formula „învăţătura dispreţuirii" cu toate concluziile ce reies din ea a fost introdusă de Jules Isaac, istoric şi scriitor iudeu francez (1877-1963). Scopul său principal constă în demonstrarea că toate învinuirile aduse iudeilor de deicid (uciderea lui Dumnezeu), descrise de evanghelişti, sunt nefondate şi în dobândirea „curăţirii" corespunzătoare a învăţăturii creştine.

„Curăţirea" presupunea: modificarea sau scoaterea rugăciunilor în care se vorbeşte despre iudei, mai ales, a celor citite în Vinerea Patimilor; declaraţia că iudeii nu poartă nici o responsabilitate pentru moartea lui Hristos, pentru care trebuie osândită toată omenirea; eliminarea fragmentelor respective din scrierile evangheliştilor, unde se povesteşte despre Patimile lui Hristos, referindu-se mai ales la Evanghelia de la Matei (anume aici se spune: „Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" Matei 27, 25); promisiunea că Biserica îşi va schimba radical comportamentul, smerindu-se, pocăindu-se şi cerându-şi iertare de la iudei şi va aplica toate măsurile necesare pentru lichidarea răului pricinuit.

În 1946 cu sprijinul organizaţiilor americane şi britanice iudaice la Oxford a avut loc prima conferinţă ce i-a adunat pe catolici şi protestanţi pentru stabilirea contactelor cu iudeii. Iar în 1947 s-a publicat memorandul „Corectarea învăţăturilor catolice ce ţin de Israel", principiile de bază ale cărui au intrat în declaraţia din 10 puncte, adoptată la conferinţa creştinilor şi iudeilor din acelaşi an din Seelisberg, Elveţia.

Prima variantă a textului declaraţiei despre religiile necreştine, în care capitolul despre iudaism era cel de bază, a fost înaintată la vot şi a primit aprobare în septembrie 1964. Însă tezele despre iudaism erau atât de revoluţionare şi periculoase, încât chiar şi pontiful liberal Pavel al VI-lea nu a îndrăznit să aprobe această variantă. Textul nega definitiv responsabilitatea liderilor iudaici pentru moartea lui Hristos, respingea expresia „popor ucigaş de Dumnezeu", acuza Biserica de antisemitism, punea sub semnul întrebării autenticitatea scrierilor evangheliştilor (cu precădere a Sf. Ioan şi Sf. Matei), discredita învăţătura părinţilor Bisericii şi a teologilor. În cele din urmă documentul, cunoscut ca declaraţia Noastra Aetate, a fost transcris cu expresii mai precaute şi, cu toate că dezbaterile lui nu încetau să stârnească polemici aprinse, pe 15 octombrie 1965 pentru el au votat majoritatea membrilor conciliului, iar pe 28 octombrie a fost aprobat.

23În Nostra Aetate se dădea o nouă apreciere religiilor lumii (inclusiv celor păgâne), se recunoştea valoarea lor mântuitoare, ceea ce însemna un apel la sincretism religios (ecumenism). Documentul, în special, ratifica: „Biserica catolică nu neagă în nici un fel ce este adevărat şi sfânt în aceste religii. Autorii declaraţiei, respin-gând aşa-zisa idee a „înlocuirii", au purces la negarea lipsirii iudeilor de Împărăţia Cerurilor.

Însuşi Hristos însă, propo-văduind în Biserică şi răspunzând „arhiereilor şi bătrânilor poporului" le-a zis: „De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei" (Matei 21, 43). Şi a proorocit: „Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 8, 11-12). Aceste cuvinte au fost ignorate de tezele documentului, precum şi cuvintele iudeilor: „Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" (Matei 27, 25).

„Dialogul" s-a soldat cu cedările ulterioare din partea catolicismului, care a început să creeze sub presiunea ofensivă a iudaismului o nouă teologie a relaţiilor iudeo-creştine, cu scopul de a revendica revizuirea principiilor fundamentale ale învăţăturii creştine.

O nouă etapă în relaţiile iudeo-catolice a fost deschisă de papa Ioan Paul al II-lea, care a întreprins o reevaluare mai profundă a întregii istorii a creştinismului occidental. În anii lui de conducere întărirea influenţei internaţionale a Vaticanului a fost însoţită de extinderea exterioară a catolicismului şi integrarea activă a lui în mişcarea ecumenistă, realizată cu ajutorul „curăţirii memoriei istorice", ce avea drept scop „lucrarea concilierii" cu alte religii.

Cel mai grăitor gest al lui Ioan Paul al II-lea a fost vizita lui din 13 aprilie 1986 la sinagoga principală din Roma, care a constituit prima vizită de acest fel din întreaga istorie a catolicismului. Aici s-a produs întâlnirea papei cu rabinul principal al Romei doctorul Elio Toaf, ceea ce a constituit o încălcare crasă a canoanelor bisericeşti, care interzic comunicarea religioasă cu iudeii. Adresându-se iudeilor cu un discurs, care purta titlul: „Voi sunteţi fraţii noştri mai mari", el a subliniat necesitatea recunoaşterii mai profunde a relaţiei şi „moştenirii comune" a iudeilor şi creştinilor.

În 1993 a fost adoptat documentul comisiei pontificale biblice „Tâlcuirea Bibliei în Biserică", care nu o singură dată preîntâmpina despre inadmisibilitatea oricărei interpretări, „care ar provoca, spre exemplu, antisemitism sau alte discriminări de rasă sau alte tălmăciri, nefavorabile evreilor". În conformitate cu acesta, în următorii ani, din toate documentele oficiale catolice au fost scoase orice amintiri despre uciderea lui Hristos de iudei, se recomanda ca din Biblie să fie scoase orice cuvinte ale lui Hristos împotriva iudeilor, s-au introdus schimbări în textele liturgice, care au conotaţie antiiudaică sau sunt compuse în spiritul „înlocuirii". De facto, aceasta însemna că catolicismul trece la o astfel de înţelegere a Bibliei, pe care o permite iudaismul, în timp ce învăţătura acestuia din urmă rămâne neschimbată.

Şi, în sfârşit, în martie 1998, a fost publicat documentul Comisei din Vatican cu privire la relaţiile cu iudaismul, numit „Noi ţinem minte: meditaţii despre Holocaust", în care s-a pus problema relaţiilor persecuţiilor naziste ale evreilor cu comportamentul creştinilor faţă de evrei pe parcursul veacurilor, adică a fost recunoscut că în holocaust este şi o parte de vină a creştinilor. Astfel a fost făcut pasul hotărâtor spre trecerea de la „învăţătura dispreţuirii" la „învăţătura respectului".


Vedeţi şi:

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.