E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 3, martie 2009
Triumful Ortodoxiei
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

Torjestvo_Pravoslaviya-1

Iubiţi fraţi! Cuvântul din Duminica Ortodoxiei trebuie să înceapă, în chip firesc, cu întrebarea: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxia este adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea lui Dumnezeu prin adevă-rata Lui cunoaştere şi închinare la El; Ortodoxia este proslăvirea de către Dumnezeu, prin dăruirea harului Atotsfântului Duh, a omului care slujeşte Lui cu adevărat. Duhul este slava creştinilor (Ioan 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie.

Nu este Ortodoxie în învăţăturile şi filosofările omeneşti: în ele domneşte ştiinţa cu nume mincinos, care e roadă a căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire. "Cine voieşte să se mântuiască, mai înainte de toate se cade lui să ţină credinţa sobornicească, pe care dacă nu o va păzi omul întreagă şi fără de prihană, fără nici o îndoială, va pieri pe veci".

Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! Ea e predanisită în Sfânta Scriptură şi în sfânta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! În ea e chezăşia mântuirii noastre. De mult preţ, cu neputinţă de înlocuit, neasemuită pentru fiecare dintre noi e fericirea sorţii noastre veşnice: tot atât de preţioasă, mai presus de orice preţ, este şi chezăşia fericirii noastre veşnice - învăţătura Sfântului Duh.

Spre a păstra în noi această chezăşie, Sfânta Biserică înşiră astăzi, în auzul tuturor, învăţăturile născute şi răspândite de satana, prin care se vădeşte vrăjmăşia faţă de Dumnezeu, care se împotrivesc mântuirii noastre şi caută să ne-o răpească. Ca pe nişte lupi răpitori, ca pe nişte şerpi aducători de moarte, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi, Biserica înfierează aceste învăţături; păzindu-ne de ele şi chemându-i să iasă din tărâmul pierzaniei pe cei amăgiţi de ele, ea dă anatemei aceste învăţături şi pe cei ce se ţin de ele cu îndărătnicie.

Cuvântul anatema înseamnă îndepărtare, lepădare. Când Biserica dă anatemei o învăţătură, asta înseamnă că învăţătura cu pricina cuprinde hulă asupra Sfântului Duh, şi pentru mântuire este de trebuinţă ca ea să fie lepădată şi îndepărtată cum este îndepărtată otrava de mâncare.

Când este dat anatemei un om asta înseamnă că omul cu pricina şi-a însuşit cu hotărâre învăţătura hulitoare, lipsindu-se prin ea de mântuire pe sine şi pe semenii săi, cărora le împărtăşeşte felul său de a gândi.

Când cineva se hotărăşte să părăsească învăţătura hulitoare şi să primească învăţătura pe care o ţine Biserica Ortodoxă, el e îndatorat, după rânduielile Bisericii Ortodoxe, să dea anatemei învăţătura mincinoasă pe care o ţinea până atunci şi care îl ţinea în pierzare, înstrăinându-l de Dumnezeu, făcându-l să rămână vrăjmaş lui Dumnezeu, hulitor al Sfântului Duh, părtaş al satanei.

Însemnătatea anatemei este de doctorie duhovnicească a Bisericii împotriva unei boli a duhului omenesc, boală care pricinuieşte moarte veşnică.

Pricinuiesc moarte veşnică toate învăţăturile omeneşti care vâră în credinţă filosofarea proprie, scoasă din ştiinţa cu nume mincinos, din cugetarea trupească - această moştenire de obşte a duhurilor căzute şi a oamenilor, în învăţătura de Dumnezeu descoperită despre Dumnezeu. Filosofarea omenească amestecată în învăţătura credinţei creştineşti se numeşte erezie, iar urmarea acestei învăţături - rea credinţă.

Apostolul înşiră între faptele trupeşti şi ereziile (Galateni 5, 20). Ele ţin de faptele trupeşti prin obârşia lor, cugetarea trupească, care este moarte, care este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, care legii lui Dumnezeu nu se supune, că nici nu poate (Romani 8, 6-7). Ele ţin de faptele trupeşti prin urmările lor. Înstrăinând duhul omenesc de Dumnezeu, unindu-l cu duhul satanei în păcatul de căpetenie al acestuia - hula împotriva lui Dumnezeu, ele îl supun robiei patimilor, ca pe un părăsit de Dumnezeu, ca pe un lăsat în voia propriei lui firi căzute, întunecatu-s-a inima lor cea neînţelegătoare, spune Apostolul despre înţelepţii care s-au abătut de la adevărata cunoaştere de Dumnezeu: zicându-se pe sine a fi înţelepţi, au înnebunit... au mutat adevărul lui Dumnezeu întru minciună... pentru aceea i-a şi dat pe ei Dumnezeu întru patimi de ocară (Romani l, 21-22, 25-26).

"Patimi de ocară" sunt numite feluritele patimi curveşti. Purtarea ereziarhilor era dezmăţată: Apolinarie era preacurvar, Eutihie era cu osebire robit patimii iubirii de bani, Arie era cumplit de desfrânat.

Ereziile, fiind fapte trupeşti, roade ale cugetării trupeşti, sunt născocite de către duhurile căzute. "Fugiţi de ereziile cele fără de Dumnezeu", spune Sfântul Ignatie Teoforul, "căci sunt născocire a diavolului, a şarpelui, începătorului răutăţii". Nu trebuie să ne mirăm de asta: duhurile căzute s-au coborât din înălţimea vredniciei duhovniceşti şi au căzut în cugetarea trupească mai mult decât oamenii. Oamenii au putinţa să treacă de la cugetarea trupească la cea duhovnicească; duhurile căzute sunt lipsite de această putinţă. Oamenii nu sunt supuşi unei atât de puternice înrâuriri a cugetării trupeşti, fiindcă în ei binele cel firesc nu a fost nimicit, precum în duhuri, de cădere.

În oameni, binele este amestecat cu răul, şi ca atare este netrebnic; în duhurile căzute domneşte şi lucrează numai răul. Cugetarea trupească a dobândit în privinţa duhurilor dezvoltarea cea mai cuprinzătoare şi deplină pe care o putea atinge.

Păcatul lor de căpetenie este ura înverşunată faţă de Dumnezeu, ce se vădeşte printr-o înfricoşătoare şi necontenită hulă împotriva Lui. Ele s-au trufit înaintea lui Dumnezeu Insuşi; au prefăcut supunerea faţă de Dumnezeu, care este firească pentru zidire, într-o neîncetată lucrare împotriva Lui, într-o neîncetată vrăjmăşie. Din această pricină, căderea lor este adâncă şi rana morţii veşnice cu care sunt ele rănite este cu neputinţă de tămăduit.

Patima lor de căpetenie este trufia; ele au o monstruoasă şi prostească slavă deşartă; află plăcere în toate felurile păcatului, petrec necontenit în acestea, trecând de la un păcat la altul. Ele se târăsc şi în iubirea de argint, şi în îmbuibarea pântecelui, şi în preacurvie. Neavând putinţa de a săvârşi păcatele trupeşti cu trupul, duhurile căzute le săvârşesc cu închipuirea şi cu simţirea.

A căzut din cer, spune Prorocul despre heruvimul căzut, luceafărul cel ce răsărea dimineaţa, zdrobitu-s-a pe pământ. Tu ai zis întru cugetul tău: în cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu... fi-voi asemenea Celui preaînalt. Iar acum în iad te vei pogorî, şi în temeliile pământului... fi-vei lepădat în munţi ca un mort (Is. 14, 12-15, 19).

Duhurile căzute, purtând în sine temeiul tuturor păcatelor, se străduiesc să-i atragă în toate păcatele pe oameni, cu scopul şi cu setea de a-i da pierzării. Ele ne atrag în felurita desfătare a trupului, în iubirea de câştig, în iubirea de slavă, zugrăvindu-ne în culorile cele mai vii şi mai atrăgătoare obiectele acestor patimi. Ele se străduiesc să ne atragă mai ales în trufie, din care odrăslesc precum verdeţurile din seminţe vrăjmăşia faţă de Dumnezeu şi hula împotriva Lui.

Păcatul hulei împotriva lui Dumnezeu, care alcătuieşte miezul tuturor ereziilor, este păcatul cel mai greu, care este propriu duhurilor căzute şi alcătuieşte însuşirea lor cea mai aparte.

Duhurile căzute se străduiesc să acopere toate păcatele cu o mască plăcută, numită în scrierile ascetice ale Părinţilor îndreptăţiri. Ele fac asta cu scopul ca oamenii să fie amăgiţi mai lesne, să se învoiască mai uşor la primirea păcatului.

La fel fac ele şi cu hula împotriva lui Dumnezeu: se străduiesc să o acopere cu nume măreţe, cu o retorică pompoasă, cu o filozofie elevată. Cumplită armă sunt în mâinile duhurilor ereziile! Ele au pierdut popoare întregi răpindu-le fără ca acelea să bage de seamă creştinismul, înlocuind creştinismul cu o învăţătură hulitoare, împodobind această învăţătură ucigaşă cu numele de creştinism purificat, adevărat, restaurat.

Erezia este un păcat săvârşit, în primul rând, cu mintea. Acest păcat, fiind primit de minte, se împărtăşeşte duhului, se revarsă asupra trupului, spurcă chiar trupul nostru, ce are putinţa de a primi sfinţire din împărtăşirea cu harul dumnezeiesc şi de a se spurca şi molipsi prin împărtăşirea cu duhurile căzute. Acest păcat este cu greu băgat de seamă şi anevoie priceput pentru cei care nu cunosc bine creştinismul, şi ca atare prinde lesne în cursele sale simplitatea, neştiinţa, mărturisirea nepăsătoare şi superficială a creştinismului.
Au fost prinşi de erezie pentru o vreme Preacuvioşii Ioanichie cel Mare, Gherasim de la Iordan şi alţi câţiva bineplăcuţi lui Dumnezeu. Dacă sfinţii bărbaţi care şi-au dus viaţa numai şi numai cu grija mântuirii nu au putut pricepe dintr-o dată hula ascunsă sub o mască frumoasă, ce să mai spunem de cei care-şi duc viaţa în griji lumeşti, având despre credinţă cunoştinţe neîndestulătoare?

Cum să recunoască aceştia erezia aducătoare de moarte, dacă ea li se înfăţişează sub masca înţelepciunii, dreptăţii şi sfinţeniei? Iată pricina pentru care obşti creştine întregi şi popoare întregi s-au plecat lesne sub jugul ereziei!

Din aceeaşi pricină este foarte anevoioasă întoarcerea din erezie la Ortodoxie, cu mult mai grea decât întoarcerea din necredinţă şi idolatrie. Ereziile care sunt mai aproape de ateism sunt mai lesne recunoscute şi oprite decât cele mai puţin îndepărtate de credinţa ortodoxă şi, ca atare, mai ascunse.

Erezia, fiind păcat greu, păcat de moarte, se vindecă uşor şi hotărâtor - ca păcat al minţii -prin darea ei nefăţarnică, din toată inima, anatemei. Sfântul Ioan Scărarul a zis: "Sfânta Biserică sobornicească îi primeşte pe eretici când ei dau anatemei fără făţărnicie erezia lor, şi îndată îi învredniceşte de Sfintele Taine; iar pe cei căzuţi în curvie, chiar dacă îşi mărturisesc şi părăsesc păcatul, porunceşte, urmând apostoleştilor rânduieli, să fi despărţiţi de Sfintele Taine pentru mulţi ani".

Urma lăsată de păcatul trupesc rămâne în om şi după mărturisirea păcatului, şi după părăsirea lui; urma lăsată de erezie e nimicită îndată după lepădarea ei. Fără această doctorie, otrava hulei împotriva lui Dumnezeu rămâne în duhul omenesc şi nu încetează a-l clătina cu nedumeriri şi îndoieli pricinuite de împreună-simţirea netăiată din rădăcină faţă de erezie; rămân gânduri ce se ridică împotriva înţelegerii lui Hristos (II Cor. 9, 5), ce fac anevoioasă mântuirea pentru cel ţinut în legăturile lor, ţinut în legăturile nesupunerii şi împotrivirii faţă de Hristos, pentru cel ce rămâne în împărtăşire cu satana.

Doctoria anatemei a fost întotdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către Sfânta Biserică în privinţa cumplitei boli a ereziei. Când Fericitul Teodorit, episcopul Cirului, dorind să se îndreptăţească în privinţa învinuirilor aruncate asupra lui, Părinţii i-au cerut ca mai întâi de toate să-l dea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Teodorit, care se lepădase de Nestorie, dar nu aşa de hotărât cum se lepădase de el Biserica, a vrut să dea lămuriri. Părinţii i-au cerut iarăşi să dea anatemei cu hotărâre, fără alte explicaţii, pe Nestorie şi învăţătura acestuia. Teodorit a vrut din nou să dea lămuriri, însă Părinţii au cerut iarăşi ca el să dea anatemei pe Nestorie, ameninţând că altminteri îl vor socoti eretic pe însuşi Teodorit. Teodorit a rostit anatema asupra lui Nestorie şi a tuturor învăţăturilor eretice ale acelei vremi. Părinţii au dat slavă lui Dumnezeu, l-au proclamat pe Teodorit păstor ortodox, iar Teodorit nu a mai cerut să dea lămuriri, căci lepădase din sufletul său pricinile care îl făceau să simtă nevoia de a da lămuriri.

Aşa stau lucrurile între duhul omenesc şi înfricoşătoarea boală a ereziei.

Auzind astăzi ameninţătoarea vestire a doctoriei duhovniceşti, să o primim cu înţelegere adevărată şi, dând-o sufletelor noastre, să lepădăm fără făţărnicie şi în chip hotărâtor acele pierzătoare învăţături pe care Biserica le va lovi cu anatema spre mântuirea noastră. Chiar dacă le-am lepădat întotdeauna, să întărim glasul prin care le leapădă Biserica.

Libertatea, uşurimea, puterea duhovnicească pe care le vom simţi negreşit în noi ne mărturisesc dreptatea acestei lucrări bisericeşti şi adevărul învăţăturii vestite în ea.

Biserica vesteşte: "Pe cei care robesc înţelegerea lor spre ascultarea de dumnezeiasca Descoperire şi se nevoiesc pentru ea îi fericim şi îi lăudăm; pe cei care se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea Domnului, noi, aşteptând întoarcerea şi pocăinţa lor, dacă nu au voit să urmeze Sfintei Scripturi şi Predanii a Bisericii, îi îndepărtăm şi îi dăm anatemei".

Adevărul dumnezeiesc S-a înomenit spre a ne mântui prin Sine pe noi, cei pierduţi în urma primirii şi însuşirii minciunii aducătoare de moarte. De veţi rămâne în cuvântul Meu, vesteşte El, de veţi primi învăţătura Mea şi veţi rămâne credincioşi ei, cu adevărat ucenici ai Mei sunteţi; şi veţi cunoaşte Adevărul, şi Adevărul vă va slobozi pe voi (Ioan 8, 31-32).

A rămâne credincios învăţăturii lui Hristos poate numai acela care leapădă şi va lepăda cu hotărâre toate învăţăturile care au fost, sunt şi vor fi născocite de duhurile lepădate şi de oamenii lepădaţi, învăţături vrăjmaşe învăţăturii lui Hristos, învăţăturii lui Dumnezeu, care pun în primejdie întregimea şi curăţia ei. În neştirbită întregime este păstrată învăţătura de Dumnezeu descoperită numai şi numai în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin.

Sf. Ignatie Briancianinov
Din predica la Duminica
Biruinţei Ortodoxiei

Comentarii

2009-03-19 12:34:32
dima

bine doamne ca neai ajutat sa ne crestem si copii copiilor nostri si straosi nostri sunt bucurosi ca suntem pe lumea care au fost si ei cind erausi ei pe acest pamint

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.