7 ianuarie 2010, Naşterea Domnului
Şi în acest an Chişinăul va fi sfinţit printr-o cruce prin care creştinii ortodocşi însemnează oraşul la marile sărbători: Naşterea Domnului şi Învierea Domnului. Prima latură a crucii - din cartierul Râşcani până la Telecentru - a fost trasată astăzi, de Naşterea Mântuitorului, printr-un colind însufleţit şi însufleţitor, care a adus Vestea cea Bună locuitorilor capitalei şi întregii ţări.
Manifestarea, organizată deja pentru a cincea oară consecutiv de ACOM „Fericita Maică Matrona" cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove, este mai mult decât o urmare a tradiţiei. Prin participarea la colindul de sărbătoare creştinii ortodocşi îşi mărturisesc credinţa şi se prezintă drept un argument viu întru apărarea stilului vechi al moşilor şi strămoşilor noştri. Căci problema stilului nu este doar una de calendar, ci şi una de mărturisire a credinţei.
Este îmbucurător că acţiunile creştinilor au fost salutate prin poziţia Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova în ce priveşte importanţa păstrării calendarului bisericesc (stilul vechi) pentru Ortodoxie.
Procesiunea de sărbătoare s-a desfăşurat într-o atmosferă înălţătoare, de mare elan duhovnicesc, semănând în inimile participanţilor la ea şi a celor colindaţi linişte, pace, speranţa unui an bun şi a agonisirii mântuirii sufletului.