Rugăciunea Sfântului
Dimitrie al Rostovului
RUGĂCIUNEA-MĂRTURISIRE
CĂTRE DUMNEZEU A OMULUI CARE-ŞI PUNE ÎNCEPUT
DE MÂNTUIRE
Dumnezeule preabune, Izvorul bunătă-ţilor, Adâncul cel nepătruns al milei, Făcătorul meu, Ţie, Celui ce ştii tainele cele ascunse, Ţie, Celui care cercetezi inimile şi toate cele dinlăuntru, Îţi mărturisesc păcatele mele, înaintea ochiului Tău atotvăzător aduc toate fărădelegile mele: (dacă se citeşte la chilie, însingurează-te, aşează-te şi cugetă la viaţa ta şi la toate păcatele săvârşite de tine din tinereţe, la cele mărturisite şi la cele nemărturisite, amintindu-ţi mulţimea lor, suspină din adâncul inimii şi varsă lacrimi. Apoi, cazi în genunchi şi ridică mintea ta de la pământ la Prestolul lui Dumnezeu, înconjurat de Heruvimi şi Serafimi şi, caută cu ochii sufletului, la Dumnezeu, la Cel ce şade pe Prestolul cel înalt şi preaînalt, la Cel ce te vede şi ştie toate căile tale şi Care este gata să te asculte. Cazi la picioarele Celui Atotmilostiv şi roagă-te cu cutremur aşa: am greşit (aici spune cu glas încet toate păcatele tale, ca să te audă numai Domnul. Vorbeşte cu ruşine, cu strângere de inimă şi cu lacrimi: Te-am întristat, Domnul meu, cu aceasta şi cu aceasta). Şi după ce-ţi vei mărturisi toate păcatele, roagă-te aşa):
Doamne şi Ziditorul meu! Iată rănile, bubele şi putrejiunile mele, o Milostivule Doftor! Iată greutatea zilelor mele, o Bunule Doamne! Iată ruşinea mea, o, Judecătorule Cel îndelung-răbdător! Cu faptele acestea am mâhnit, am mâniat şi am întărâtat bunătatea Ta; chipul Tău cu acestea l-am spurcat, Duhul Tău cel Sfânt l-am scârbit şi pe Îngerul meu păzitor de la mine l-am gonit; cu acestea Sângele Tău Preascump, pentru mine vărsat, L-am călcat şi întru nimica L-am socotit; cu acestea mi-am pierdut frumuseţea sufletului, de harul Tău m-am dezbrăcat şi peşteră tâlharilor şi sălaş patimilor m-am făcut; cu acestea Biserica Ta cu Sânge răscumpărată, am nesocotit-o: trupul spurcându-mi, mădularele făcându-mi-le mădulare ale desfrâului, sufletul spurcându-mi cu gânduri necurate, hulitoare, mândre şi curveşti, şi aşa, primindu-le, cu ele m-am îndulcit; şi bucurie dracilor şi plâns îngerilor printr-însele m-am făcut şi sufletul în mine a murit, în obiceiurile cele rele ca într-un sicriu stă, cu pământul nesimţirii presurat şi cu piatra înăspririi pecetluit. Doamne, iată toate fărădelegile mele, care au covârşit capul meu, înmulţindu-se mai mult decât perii capului meu şi mai mult decât nisipul mării. Acestea le mărturisesc, singur pe mine mă învinovăţesc, mă osândesc şi mă pun vinovat: pentru că nu numai acestea, pe care mi le-am amintit, dar şi pe cele pe care nu le ţin minte şi nu le înţeleg că sunt păcate, şi pe care nici nu ştiu să le spun, pe toate acestea, Atotmilostive şi Cel fără de răutate Dumnezeule, înaintea Milostivirii Tale nespuse le pun.
După atâta şi atâta mulţime de fapte ruşinoase, după atâta nebunie şi adâncă întunecare a minţii, după atâtea cumplite căderi şi nesimţire, cu greu venindu-mi în fire şi din adâncul deznădejdii mele, căutând la marea Ta milosîrdie, neîntrecută de păcatele omeneşti, şi văzând, că nu voieşti moartea păcătosului, ci cu milostivire întoarcerea lui o aştepţi, fiindcă şi sângele Tău Ţi-ai vărsat pentru cei păcătoşi, chemându-i la pocăinţă.
Aceasta înţelegând eu, ticălosul şi păcătosul, cel ce am întrecut păcatele lumii întregi, cu faptele mele rele părtaş răstignitorilor făcându-mă, eu, nelegiuitul, sunt al tuturor mârşăveniilor mare de netrecut, prăpastie fără fund a tuturor necurăţiilor, eu, cel spurcat, făcătorul tuturor relelor, cu neruşinare alerg şi înaintea Ta, Cel Multmilostiv şi Preaîndurat, cu pocăinţă cad, strigând durerea inimii mele: am greşit, Părinte, la cer şi înaintea Ta, greşit-am şi fărădelege am făcut, încălcând poruncile Tale, am greşit ca nimeni altul vreodată, nu sunt vrednic să caut şi să văd înălţimea cerului, nu sunt vrednic să-mi deschid buzele mele înaintea Ta, până acum fiind vrăjmaşul Tău: dar, rog bunătatea Ta şi aduc rugăciune înaintea blândeţii Tale: miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele. Miluieşte-mă, iartă-mă şi mă curăţeşte, că de la Tine este curăţirea. Doamne! De voieşti poţi să mă cureţeşti, ştiu că voieşti ca toţi să se mântuiască, mântuieşte-mă dar şi pe mine, că toate le poţi câte le voieşti, pleacă-te, Doamne, spre milostivire, adu-ţi aminte de milele şi îndurările Tale cele din veac, şi iartă-mi păcatele mele, nu pomeni faptele mele cele rele. Să nu intri la judecată cu robul Tău, nu-mi răsplăti mie după faptele mele şi cu urgia Ta să nu mă cerţi, nici cu mânia Ta să mă pedepseşti pe mine. Deschide-mi adâncul bunătăţii Tale, deschide-mi uşile pocăinţei: primeşte-mă întru pocăinţă, şi cheamă-mă întru cunoştinţă, ridică-mă pe mine cel căzut, caută-mă pre mine, cel rătăcit, află-mă pe mine, cel pierdut, vindecă-mă pre mine, cel rănit, înviază-mă pre mine, cel mort. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-mă, arată faţa Ta şi mă voi mântui; luminează faţa Ta peste robul Tău: până când Doamne, mă vei uita până în sfârşit; până când Îţi vei întoarce faţa Ta de la mine; întoarce faţa Ta de către păcatele mele; să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine când mă necăjesc, degrabă mă auzi.
Ştiu că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni şi de milostivirea Ta, ci vrednic sunt de toate muncile iadului, vrednic sunt de viermele cel neadormit, de scrâşnetul dinţilor, de întunericul cel mai din afară, de focul cel nestins gătit diavolului şi slugilor lui, vrednic sunt de tartarul, de care şi însuşi satana se cutremură, dar, mare este mărirea Ta, precum şi mila Ta, şi nu-i nici un păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta şi nu deznădăjduiesc, ci la bunătatea Ta nesecată şi nesfârşită, care se revarsă fără împuţinare asupra tuturor, şi la negrăită Ta milostivire nădăjduiesc, Doamne, şi cred că nu mă voi ruşina în veac.
Tu eşti nădejdea mea, Dumnezeule, iar nădejdea nu ruşinează. Doamne, să nu mă ruşinezi la înfricoşătoarea Ta judecată, înaintea mulţimii Puterilor cereşti, şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Îmi pare rău din inimă că pe Tine, Făcătorul meu, veşnica şi nesfârşita Bunătate, Te-am mâniat cu răutăţile mele şi Te-am întristat, şi pe Cel, pe Care trebuia neîncetat să-L iubesc, şi poruncile Lui să le păzesc, pe Acela, parcă urându-L, nenumăratelor păcate m-am predat; pe Acela, pe Care trebuia să-L doresc cu stăruinţă, la Acela rareori când cugetam, fără a-L lua în seamă; Cel, de Care trebuia cu dulceaţă să mă satur, pe Acela mult L-am amărât şi L-am lepădat; Cel, de Care trebuia să mă lipesc, de Acela m-am îndepărtat; Singurul Cel, pentru Care trebuia să trăiesc, Acestuia am murit, dar viez păcatului, dulceţilor şi patimilor. De Cel de Care trebuia să am frică şi să-L cinstesc, pe Acesta L-am obijduit fără măsură, şi L-am necinstit în frăţii mei mai mici şi în mine însumi, cu totul spurcându-mă: şi cu faptele, şi cu cuvintele, şi cu gândurile. Cel, Căruia trebuia să-i mulţumesc şi să-L slavoslovesc neîncetat, lângă El vieţuind, de la Acela m-am întors, rătăcind pe căile desfrâului şi lenevindu-mă a-mi deschide buzele spre slava numelui Său cel preasfânt.
O, Dumnezeul meu! O, Ziditorul meu! O, Dorirea mea! Pentru acestea toate îmi pare foarte rău acum şi nu voi înceta să suspin pentru ele. O, dacă nu Te-aş fi mâniat niciodată pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, şi dacă nu Te-aş fi întărâtat pe Tine, Dumnezeul meu cel Bun, n-aş fi acum cel dintâi între cei morţi socotit. Pentru ce m-am născut, pentru ce m-am educat, pentru ce trăiesc până acum, când pe Tine, Stăpânul meu, Te întristez adânc. Să se desfacă acum inima mea de suferinţă, jalea să înmoaie şi să sfarme împietrirea mea. Să mă topesc de tot cum se topeşte ceara de arderea cea lăuntrică, pentru că am pierdut pe Dumnezeul meu, am căzut de la harul Lui, am scârbit bunătatea Lui, m-am înstrăinat de dragostea Lui, m-am lepădat de slava Lui, sunt părăsit de cercetarea Lui cea milostivă, ochii mei să izvorască şuvoaie de ape ziua şi noaptea, pentru că mult am încălcat, mult am greşit înaintea Ta: pentru aceasta s-a tulburat inima mea, că nu atât tremură de chinuri, nu atât de căderea de la bunătăţile cereşti se vaietă, cât se topeşte de aceea, că pe Tine Te-am mâniat, Atotbunule, Preadulcele, Preascumpule, Multdoritule, pentru aceasta nu voi înceta să plâng cu jale de acum şi până-n veci. Viaţa mea în dureri să piară, şi anii mei - în suspinuri, şi sufletul meu în dureri să se ostenească, şi oasele mele să se cutremure pentru aceasta, că pe Dumnezeul meu, Făcătorul meu, Stăpânul meu, Răscumpărătorul meu adânc l-am mâhnit, şi ce voi face: ştiu că Tu eşti bun, Dumnezeul meu, că Tu, Ziditorul meu, eşti milosîrd, că Tu, Răscumpărătorul meu eşti milostiv şi îndurat: atât de milostiv, încât şi sufletul Tău nu L-ai cruţat, ci pentru noi, păcătoşii, L-ai dat. Şi nu după fărădelegile noastre ne faci nouă, nici după păcatele noastre ne răsplăteşti nouă; aceasta voi face, cădea-voi la preasfintele Tale picioare şi voi plânge înaintea Ta, a Domnului Celui Care m-a făcut pe mine.
Eu, prăpastia păcatelor, mă arunc în noianul milosîrdiei Tale, Dumnezeul meu, şi Te rog: povăţuieşte-mă la adevărata pocăinţă, şi adu-mă în simţire, pe mine, nesimţitul şi împietritul. Tu ai primit pe mulţi păcătoşi care s-au pocăit: pe David, pe Manasia, pe Iosia, pe vameşul, pe desfrânata, pe fiul cel rătăcit, pe tâlharul, pe Petru, pe Savlu, pe Fotinia, pe Taisia, pe Pelagheia, pe Maria Egipteanca, să nu mă lepezi şi pe mine, care i-am întrecut pe aceia cu păcatele: că n-ai venit sa chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Cheamă-mă dar şi pe mine, cel mai mult decât toţi păcătos, măcar că nimic bun n-am făcut înaintea Ta, dă-mi după harul Tău să pun început bun, şi învredniceşte-mă, Doamne, să Te iubesc, precum am iubit cândva păcatul, şi Ţie să lucrez fără lenevire, precum am lucrat înainte satanei celui înşelător, Ţie, Domnului, Dumnezeului meu Iisus Hristos să-Ţi lucrez mai mult, în toate zilele vieţii mele, dacă-mi vei da harul Tău întru ajutor.
Cu adevărat m-am minunat de mulţimea îndelung-răbdării Tale, o Multmilostive! Că în vremea când săvârşeam fărădelegile mele, n-ai adus asupra mea judecata Ta cea dreaptă, nici nu m-ai certat cu urgia Ta, nici cu mânia Ta nu m-ai pedepsit pe mine, nici cu trăsnetul din înălţime nu m-ai fulgerat pe mine, nici pământului nu i-ai poruncit să se deschidă şi să mă pogoare în iad de viu, nici în alt fel n-ai lăsat obraznica moarte să mă fure pe mine, şi, de acestea mult minunându-mă, am cunoscut, că milosârdia Ta este nemăsurată, aşteptând cu îndelungă răbdare şi milostivire, pocăinţa mea şi îndreptarea vieţii mele celei întinate, şi fără pedeapsă lăsându-mă, ca venindu-mi în simţire, să-mi cunosc fărădelegile mele, si să mă lepăd de începutul meu cel rău: aceasta am cunoscut, şi întru pocăinţă la Tine am alergat, nu singur de la sine, ci Tu m-ai povăţuit şi m-ai adus la Tine, şi pentru ce ai făcut aceasta şi ce Te-a îndemnat la atâta milosârdie, şi ce trebuinţă este să mă chemi, nu ştiu; atât doar ştiu, că sunt păcătos şi fără de răspuns, şi că duşmanul Tău până acum am fost, şi încă sunt neîndreptat; dar pentru că Tu însuţi m-ai chemat şi m-ai adus înaintea Ta, luminează-mi mintea mea, deschide-mi buzele, învaţă-mă, ce să grăiesc înaintea Ta, şi curăţeşte mulţimea fărădelegilor mele, spală-mi necurăţiile mele, stropeşte-mă cu isopul milei Tale, fă-mă mai alb decât zăpada, ca să nu stau înaintea Ta mârşav şi spurcat, mai bine să fiu ascuns în adâncurile pământului, decât înaintea măririi de neajuns a slavei Tale în atâta ruşine şi goliciune ruşinoasă, întru toate întinăciunile păcatelor eu, blestematul şi ticălosul să stau, când se vor uita la mine toţi cei ce stau înaintea Ta, Heruvimii şi Serafimii: dar nicăieri nu este loc care mă poate ascunde de privirea ochilor Tăi mai străluciţi decât soarele.
Mă minunez şi nu pricep aceasta: cum nu te scârbeşti de atâta mârşăvie a întinăciunilor mele şi mă laşi să stau înaintea Ta, cu îndrăzneală, şi mai mult zic, fără de ruşine să grăiesc, cum nu Te scârbeşti să cauţi la necurăţia inimii mele, şi la spurcăciunea sufletului meu: cum, înainte-stătătorii Tăi, cu văpaie de foc oprindu-mă, nu mă alungă, nu mă îndepărtează de la faţa Ta. Cum, îngreţoşindu-se de mine, nu mă aruncă legat în întunericul cel mai de dinafară: pentru că blândeţea şi nerăutatea Ta şi îndurarea Ta nemărginită nu vrea aceasta, pentru că mare, cu adevărat mare este mila Ta, mai presus decât cerurile, mai adâncă decât noianul, mai largă decât tot pământul şi mare este bunătatea Ta, care nu voieşte şi a mea pierzare, ci aşteaptă întoarcerea, şi se bucură de pocăinţa păcătosului. Mare este mila Ta, Doamne, când încă mă rabzi, pe mine, cel ce am făgăduit să mă căiesc şi iarăşi în aceleaşi şi încă mai cumplite am căzut. De multe ori am făgăduit pocăinţă, şi cu jurăminte aceasta am întărit, dar am minţit pătimaşul, mă căiesc cu cutremur, oare mă vei răpune, Doamne, şi după ceasul în care iarăşi le fac; dar Tu încă Te mai milostiveşti spre mine şi nu mă pierzi cu fărădelegile mele.
Slavă îndelung-răbdării Tale, slavă milostivirii Tale, slavă mulţimii îndurărilor Tale, slavă nespuselor mulţimi a bunătăţii Tale, slavă Feţei Tale milostive, înaintea Căreia acum stând, Doamne al meu, Îţi aduc voia şi dorinţa mea, pe care o pun de acum întru nădejdea ajutorului Tău, din această zi, din acest ceas, de la această linie, după puterea mea să-mi îndrept reaua şi blestemata mea viaţă, să-mi pară rău şi să suspin până la moarte pentru păcatele de mai înainte, iar de cele vrăjmaşe, ce vin, cu grijă să mă păzesc cu ajutorul Tău.
Doamne al meu, ştii că urăsc faptele mele cele mârşave, iar pe mine însumi, pentru ele şi viaţa mea de dinainte, mă urăsc, şi mai mult pe Tine, Dumnezeul meu cel Bun, nu mai vreau să te supăr. Numai Tu, Doamne, dă-mi ajutor, că fără de ajutorul Tău atotputernic şi fără harul Tău nu pot nicidecum să mă lepăd de faptele rele şi de obiceiurile păcătoase, şi nici o faptă bună nu pot săvârşi niciodată fără Tine. Am voinţă să mă căiesc, de-mi vei ajuta Tu, Dumnezeule, Doamne, ajută-mi mie şi mă voi mântui.
Cred, Doamne, în îndurarea Ta, ajută necredinţei mele, cred, că eşti aproape de toţi cei ce Te cheamă pe Tine întru adevăr, adevărat, adevărat, adevărat cu toată inima voiesc să mă întorc către Tine, Dumnezeul meu.
Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, ca să mă ajuţi, grăbeşte-Te.
Înţelepciune. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pre noi.
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, Slavă Ţie.
Otpustul:
Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci, cu folosinţele cinstitelor cereştilor netrupeşti puteri, cu rugăciunile cinstitului măritului prooroc, Înainte Mergătorului şi Botezătorului Ioan, ale sfinţilor slăviţilor întru tot lăudaţilor Apostoli, ale Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, ale Sfântului ierarh Spiridon al Trimitundei, mare făcător de minuni, ale Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare, cu ale Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, cu ale sfinţilor care s-au proslăvit în pământul nostru, cu ale Sfintei Fericitei Maicii noastre Matrona, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Împărat Nicolae, cu ale Sfinţilor noi-mucenici şi mărturisitori, (Sfântul zilei), cu ale Sfinţilor, drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, şi cu ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pre noi ca un bun şi iubitor de oameni.
Amin.