E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 1, ianuarie 2014
Simt boala ca o iubire a lui Hristos
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

parintele-porfirie_400"Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli!"

Cuviosul Bătrân Porfirie a suferit de următoarele boli: infarct miocardic, insuficienţă renală cronică, ulcer cu nişă (cu repetate gastroragii), cataractă, herpes zosterial pe faţă, dermatidă stafilococică pe mână, hernie inghinala (cu dese strangulări), guşă endemică cronică, adenom la hipofiză.

"Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!"

De multe ori îi spun: "Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!". E o minune cum de mai trăiesc. Printre alte boli ale mele, am si cancer la hipofiză. S-a facut acolo o tumoare care creşte şi apasa pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. Mă doare înfricoşător. Ma rog, însă, ridicând Crucea lui Hristos cu răbdare.

Vedeţi inima mea cum este? S-a mărit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la cap. Şi cu cât merg, o să se înrăutăţească. Se va mai mări, o să-mi fie greu sa vorbesc. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu Se străduieşte să mă curăţească.

Atunci când eram de şaisprezece ani, îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o boală grea, un cancer, ca să mă doară pentru iubirea Lui şi să-L slăvesc în durere. Multă vreme m-am rugat aşa. Dar Bătrânul meu mi-a spus că asta este egoism şi astfel îl constrang pe Dumnezeu. Dumnezeu ştie ce-o să facă. Aşa ca n-am mai stăruit. Vedeţi însă că Dumnezeu n-a uitat cererea mea şi mi-a dat această binefacere după atâţia ani!

Acum nu-L rog pe Dumnezeu să-mi ia ce I-am cerut. Mă bucur că o am, ca să fiu şi eu părtaş la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea lui Dumnezeu. Căci "pe cine îl iubeşte, Domnul îl cearta" (Evr. 12, 6).

Boala mea este o deosebită bunăvoinţă a lui Dumnezeu, Care mă cheamă să pătrund în taina iubirii Lui şi prin harul Lui să mă străduiesc să-I răspund. Dar eu nu sunt vrednic. O să-mi spuneti: "Toate astea pe care ţi le descoperă Dumnezeu nu te fac vrednic?" Acestea mă judecă. Pentru că ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, dar eu nu am raspuns, m-am dovedit nevrednic. Strădania, însă, n-am părăsit-o. Poate că Dumnezeu o să-mi dea ajutorul Lui, ca să mă dăruiesc iubirii Sale.

Mă rog lui Dumnezeu să mă facă bun

De aceea nu mă rog ca să mă facă Dumnezeu bine. Mă rog să mă facă bun. Sunt încredinţat că Dumnezeu ştie că mă rog. Însă mă rog pentru sufletul meu, ca să-mi ierte păcatele. Nu iau medicamente, nici n-am mers la operaţie, nici la analize. O să-L las pe Dumnezeu să rânduiască. Singurul lucru pe care îl fac este să mă străduiesc să devin bun. Asta să vă rugaţi pentru mine. Harul lui Dumnezeu mă ţine. Mă străduiesc să mă dăruiesc lui Hristos, să mă apropii de Hristos, să mă unesc cu Hristos. Asta o doresc, dar n-am izbandit-o încă - n-o spun din smerenie. Dar nu-mi pierd îndrăzneala. Stărui. Ma rog să-mi ierte Dumnezeu păcatele. Am auzit pe mulţi spunând: "Nu pot să mă rog". Eu aşa ceva n-am păţit. Numai în ziua neascultarii mele în Sfântul Munte am păţit asta.

Nu mă frământă dacă trăiesc şi cât trăiesc. Asta am lăsat-o în seama iubirii lui Dumnezeu. Se întâmplă de multe ori ca cineva să nu vrea să-şi aducă aminte de moarte. Este pentru că doreşte viaţa. Aceasta este, dintr-un punct de vedere, o dovadă a nemuririi sufletului. Însă, "şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 8). Moartea este puntea care ne va duce la Hristos. Îndată ce închidem ochii, îi vom deschide în veşnicie. Ne vom înfăţişa înaintea lui Hristos. În cealaltă viaţă vom trăi "mai întipărit" harul lui Dumnezeu.

Am simţiţ o mare bucurie la gândul că-L voi întâlni pe Domnul.

Mă predau iubirii Tale

Cândva ajunsesem pe patul de moarte. Păţisem o înfricoşătoare hemoragie gastrica datorită cortizonului pe care mi l-au dat la spital, când am facut operaţia la ochiul pe care, în cele din urmă, l-am pierdut. Atunci locuiam într-o colibioară; încă nu zidisem mănăstirea. Din pricina istovirii, nu ştiam când e noapte şi când este zi. Am ajuns la moarte şi, totusi, am trăit. Am slăbit mult. Mi s-a tăiat pofta de mâncare. Trei luni de zile am trăit cu trei linguri de lapte pe zi. Am fost salvat de-o capră!

Trăiam cu gândul plecării. Am simţit o mare bucurie la gândul că-L voi întâlni pe Domnul. Aveam adânc înlăuntrul meu simţământul prezenţei lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a voit atunci să mă întărească şi să mă mângâie cu ceva preabinecuvântat.

Nu voiam să mă gândesc la iad, la vămi. Nu-mi aminteam de păcatele mele, deşi aveam multe. Le-am lăsat în urmă. Îmi aminteam numai de iubirea lui Dumnezeu şi mă bucuram. Şi mă rugam: "Pentru iubirea Ta, Dumnezeul meu, să fiu şi eu acolo. Însă, dacă pentru păcatele mele trebuie să merg în iad, atunci să mă aşeze iubirea Ta oriunde voieşte. Ajunge să fiu împreună cu Tine".

Atâţia ani am trăit în pustie mângâierea lui Hristos. Ziceam întru sine: "Dacă merg sus în cer şi Dumnezeu îmi zice: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12) Ce cauţi aici?, o să-I spun: Tot ce voieşti Tu, Domnul meu, tot ce voieşte iubirea Ta, unde vrea iubirea Ta să mă aşeze. Mă predau iubirii Tale. Daca voieşti să mă aşezi în iad, aşează-mă, destul îmi este să nu pierd iubirea Ta!".

Aveam simţământul păcă-toşeniei mele; de aceea rosteam neîncetat înlăuntrul meu rugăciunea Sfântului Simeon Noul Teolog: "Ştiu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greşit Ţie, nici a făcut faptele pe care le-am făcut eu. Dar şi aceasta ştiu, că mărimea greşelilor mele şi mulţimea păcatelor mele nu covârşesc răbdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă".

Ceea ce spune rugăciunea nu sunt cuvintele noastre. Noi nu putem cugeta şi exprima astfel de cuvinte. Le-au scris sfinţii. Dar ceea ce au scris sfinţii trebuie să fie îmbrăţişat de către sufletul nostru, să fie simţit şi trăit. Îmi place şi altceva din rugăciune: "Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătura vreo parte. Cele încă nesăvârşite de mine le-au cunoscut ochii Tai, şi în cartea Ta se află scrise şi cele încă nefăcute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala câtă este şi toate pacatele mi le iartă, Dumnezeule a toate."

În tot acest timp aveam dureri înfricoşătoare în tot trupul meu. Ceilalţi mă vedeau murind. Eu mă predasem iubirii lui Dumnezeu. Nu mă rugam să mă izbăvească de dureri. Dorul meu era să mă miluiască. Mă sprijinisem de El, aşteptam să lucreze harul Lui. Nu mă temeam de moarte. Mergeam la Hristos. Precum v-am spus, ziceam necontenit rugăciunea Sfantului Simeon Noul Teolog, dar nu din interes, nu ca să-mi dea sănătate. O simţeam cuvânt cu cuvânt.

Mult folos avem din boli

Mult folos avem din boli, este de-ajuns să le răbdăm fără cârtire şi să-L slăvim pe Dumnezeu, cerând mila Lui. Cand ne îmbolnăvim, problema nu este să nu luăm medicamente sau să mergem să ne rugăm la Sfântul Nectarie.

Trebuie să cunoaştem şi celălalt secret: să ne luptăm pentru a dobandi harul lui Dumnezeu. Acesta este secretul. Despre celelalte ne va învăţa harul, adica despre cum ne vom lăsa în voia lui Hristos.

Altfel spus, noi vom dispreţui boala, nu ne vom gândi la ea, ne vom gândi la Hristos, simplu, imperceptibil, dezinteresat, iar Dumnezeu va face minunea Sa pentru ceea ce este de folos sufletului nostru. Precum zicem la Dumnezeiasca Liturghie: "Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!".

Dar trebuie să vrem să dispreţuim boala. Daca nu vrem, este greu, nu putem să spunem "o dispreţuiesc". Şi aşa, în vreme ce noi socotim că o dispreţuim şi că nu-i dăm însemnătate, de fapt îi dam, o avem mereu în mintea noastră şi nu putem dobândi pace launtrică. Iar asta am să v-o dovedesc.

Zicem: "Cred că o să mă tămăduiască Dumnezeu. Nu iau medicamente. O să fac aşa: priveghez toată noaptea şi-L rog pentru asta. O să mă asculte Dumnezeu". Ne rugam toată noaptea, cerem, implorăm, strigăm, Îl silim pe Dumnezeu şi pe toţi sfinţii să ne facă sănătoşi. Ne silim zi şi noapte. Alergăm ici şi colo. Ei, nu arătăm prin asta că n-am dispreţuit boala? Cu cât stăruim şi-i silim pe sfinţi şi pe Dumnezeu să ne facă bine, cu atâta trăim boala. Cu cât ne îngrijim s-o alungăm, cu atâta o trăim. De aceea nu se întâmplă nimic. Şi noi avem impresia că oricum se va petrece o minune; însă, de fapt, n-o credem, şi astfel nu ne facem bine.

Facem rugăciuni, nu luăm medicamente; însa nu ne potolim, şi minunea nu se întâmplă. Însă vei spune: "Dar n-am luat medicament; cum n-am credinţă?". Cu toate acestea, în adâncul nostru există o îndoială, o teamă, şi ne gândim: "Oare o să se intample?" Aici este valabil cuvântul Scripturii: "Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul acesta, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi te aruncă în mare, va fi aşa" (Matei 21, 21).

"Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!"

Când credinţa este adevărată, fie iei medicament, fie nu iei, ea va lucra. Dumnezeu lucrează şi cu doctorii şi cu medicamentele. Grăieşte înţelepciunea lui Sirah: "Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. Şi doctorului dă-i loc, că şi pe el l-a făcut Domnul; şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai, trebuinţă." (Înţ. lui Isus Sirah 38, 1; 4; 12).

Tot secretul este credinţa; fără de margini, lină, simplă şi nevinovată. Întru smerenia şi nevinovăţia inimii. Să avem credinta că Dumnezeu ne iubeşte nespus şi că voieşte să devenim ai Lui. De aceea îngăduie bolile, până ce ne vom preda Lui cu încredere.

Să-L iubim pe Hristos şi toate se vor schimba în viaţa noastră!

(Va urma)

Părintele Porfirie KAVSOKALIVITUL

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.