E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona

    

românăрусский
Ссылки

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Păcatul şi boala
Новости и Статьи
Все новости>>

ddnvodxuepe_900De ce nu se vindecă unele boli?

Întreba cineva pe Sfântul Paisie Aghioritul: "Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?" Iar părintele i-a răspuns: "Dacă ar găsi leac pentru cancer, atunci ar apărea o altă boală, care nu ar avea leac". Asta s-ar întâmpla deoarece bolile apar datorită păcatelor (nu neapărat personale - în cazul celor cu viaţă sfântă, n.n.), iar în starea de păcat în care trăieşte lumea, este imposibil să nu existe boli grele. A încerca să vindeci unele boli fără a dezrădăcina păcatul este ca şi cum ai acoperi o rană cu puroi, să o faci frumoasă pe deasupra şi să spui că totul este bine. Asta ar însemna să vindeci trupul, iar sufletul nu. Este o nebunie: întreţinem corpul, spunem că este frumos, iar pe dinăuntru este stricat.

Din această cauză, atunci când cineva se îmbolnăveşte, înainte de a merge la doctor trebuie să meargă la preot să se spovedească. Nu numai pentru că o operaţie poate să fie fatală, ci şi din cauza că trebuie înlăturata o eventuală cauză a bolii, care poate fi păcatul. Pentru aceasta însă, este nevoie de o spovedanie adevărată, iar nu formală, cum din păcate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care să ne urmărească, şi de care poate noi nici nu ne dăm seama. Afară de păcatele evidente ale desfrânării, lăcomiei şi mâniei, putem să fi avut păcate prin care să fi supărat pe Dumnezeu, iar noi nici să nu ne dăm seama: poate am nedreptăţit pe cineva, am supărat vreun preot, am fost blestemaţi de vreun părinte trupesc sau Doamne-fereşte duhovnicesc, am ocărât vreo văduvă săracă, vreun copil orfan, sau alte păcate pe care trebuie să le căutam. Problema este că, odată cu trecerea mai multor ani, unii nici nu mai pot să-şi amintească păcatele respective, mai ales dacă nici nu au conştientizat atunci când le-au făcut. De aceea nu le rămâne decât să-şi ducă canonul prin boala ce o suferă, iar la spovedanie să spună că-i pare rău pentru cele ce a greşit, şi nu şi-a dat seama.

Am mai spus că o cauză a bolilor este şi industrializarea lumii, schimbarea lucrurilor sănătoase făcute de Dumnezeu. De aceea, atunci când ne spovedim, să spunem că ne pare rău şi pentru părtăşia noastră, la tot ce se întâmplă rău în jurul nostru. Proorocul Iezechiel spune că Dumnezeu va pedepsi pe toţi cei care nu plâng "din cauza multor ticăloşii care se petrec" în jurul lor (Iezechiel 9, 4-6).

De aceea, să plângem pentru păcatele noastre, dar şi pentru toată degradarea aceasta a lumii, şi depărtarea ei de la Dumnezeu. Însă, să nu plângem arătând cu degetul, ci conştientizând că avem şi noi partea noastră de vină pentru ceea ce se întâmplă în jur şi conştientizând că suntem părtaşi cu această nebunie a modernizării lumi, prin faptul că folosim şi noi produsele industrializării şi ale tehnologiei noi, care este vinovată de distrugerea planetei (creaţiei şi omului).

Despre boală şi sănătate

„O inimă fără patimă este viaţa trupului, pe cand pornirea pătimaşă este ca un cariu în oase" (Pilde 14, 30). Iata, deci, de unde vine sănătatea, şi de unde vine boala; sănătatea vine din fuga de păcate, pe când boala vine din practicarea acestora. Oamenii nu se gândesc la aceasta şi deşi trăiesc în păcat, se roaga pentru sănătate. Este ca şi cum îl rog pe cineva să-mi facă casa frumoasă, iar eu îi dau foc. Sigur că sunt lucruri care se contrazic, şi ne rugăm ca oamenii să înţeleagă că atâta timp cât traiesc în păcat îşi sapă singuri groapa, iar rugăciunile sunt zadarnice dacă noi cerem una, şi facem alta.

În general, toate bolile au ca pricina păcatul, deosebirea fiind doar că pot fi păcate proprii, sau pot fi păcate colective, şi mă gândesc aici la industrializarea lumii, care pe lângă presupusul confort, a adus poluare, radiaţii şi desigur boli noi, unele dintre ele dintre cele mai greu de diagnosticat, dar şi de vindecat. Omenirea care il neagă pe Dumnezeu merge spre autodistrugere, însa aceasta autodistrugere este un proces, care lucrează din plin încă de pe acum.

Sănătatea este acolo unde se trăieşte şi se mănâncă aşa cum a lăsat Dumnezeu: natural, (fără adaos de la om şi, Doamne-fereşte, "îmbunătăţiri", cum ar fi organismele modificate genetic), este acolo unde se trăieşte în dragoste şi armonie, aşa cum ne-a poruncit Dumnezeu, este acolo unde se trăieşte în curăţie, înfrânare şi cumpătare, într-un cuvant, este acolo unde se trăieşte după poruncile lui Dumnezeu.

Suferinţa

Suferinţa poate să fie fizică sau sufletească, şi având în vedere că în viaţa viitoare nu vom mai avea acest trup fizic, dar şi faptul că despre boli şi necazuri am mai vorbit, o să încercăm să pătrundem în suferinţa sufletului nostru, care se zbate pentru a-şi da seama ce trebuie să facă în acest iureş al lumii. Se ştie că cel mai mult suferim atunci când ne supără cineva drag, şi cei care au trecut prin acestea ştiu ce înseamnă să te dezamăgească un copil, care a crescut mare, şi nici nu-şi mai aduce aminte de părinţi, sau să te dezamăgeasca soţul/soţia, de la care ai avut multe aşteptări.

Cei care au trecut prin multe încercări în această viaţă sunt mai putin afectaţi de situaţiile neplăcute, decât cei care nu au avut parte de necazuri. Încercările il pot căli pe om dacă acesta a stat în credinţă, iar dacă a lipsit credinţa şi încercările nu au fost abordate cum trebuie, atunci ele îl dărâmă şi îl îmbolnăvesc pe om.

Când un om, după ce a avut multe necazuri, se îmbolnaveste şi spune că din cauza necazurilor s-a îmbolnăvit, nu are dreptate să spună aceasta. Nu s-a îmbolnăvit din cauza necazurilor, ci datorită faptului ca nu le-a abordat cu credinţă. Nu mă refer aici la necazurile cauzate de lipsurile materiale, ci de cele ce ţin de hărţuiala psihică la care este supus omul. Cei ce nu abordează corect suferinţa, cârtesc şi se mânie repede pe aproapele lor, ajung nesuferiţi, şi viaţa însăşi este pentru ei nesuferită, pe cand cei care mulţumesc lui Dumnezeu în suferinţă, urcă pe scara virtuţilor, şi devin persoane cu un caracter puternic.

Sfântul Apostol Pavel spune că: "Suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde" (Romani 5, 3-4). Astfel, cei care au trecut prin multe suferinţe şi nu au cârtit, îşi câştigă o răbdare de fier, fiind pregătiţi pentru a face faţă unor noi încercări. Vedem, dar, că încercările vin peste oamenii puternici pentru a-i face şi mai tari în credinţă, iar din încercări găsim scăpare în nădejdea lui Dumnezeu. Însă trebuie să avem grijă şi să facem desoebire între suferinţa, pe care ne-o provocăm prin propriile noastre păcate, şi suferinţa pentru cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este de lăudat, şi ea aduce cununi de slavă (Efeseni 3, 13) celor care rabdă până la urmă.

Părintele Ioan Buliga

Оставьте ваше сообщение

ВНИМАНИЕ: Редакция оставляет за собой право не размещать неуместные комментарии.