E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona

    

românăрусский
Ссылки

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Cum smerenia poate fi falsă
Новости и Статьи
Все новости>>

Deseori auzim: trebuie să te smereşti, caută mai întâi de toate smerenia ş. a. m. d. Însă trebuie să cunoaştem că şi smerenia poate fi falsă.

Mai întâi de toate trebuie foarte exact să facem deosebirea dintre smerenie şi smerita cugetare, precum şi dintre smerita cugetare şi smerita vorbire.

Smerenia este una dintre cele mai înalte virtuţi evanghelice, mai presus de înţelegerea omenească. Smerenia este dumnezeiască, ea este învăţătura lui Hristos, însuşirea lui Hristos, lucrarea lui Hristos. Ioan Scărarul zice, că doar cei conduşi de Duhului lui Dumnezeu pot vorbi satisfăcător despre smerenie. Cel care doreşte să dobândească smerenia trebuie cu străduinţă să înveţe Evanghelia şi cu aceeaşi străduinţă să îndeplinească tot ce ne-a poruncit Domnul nostru Iisus Hristos. Săvârşitorul (împlinitorul, ) poruncilor evanghelice poate ajunge la conştientizarea păcătoşeniei personale şi a păcătoşeniei omenirii întregi, în sfârşit, la conştiinţa şi convingerea că el este cel mai păcătos şi mai rău dintre oameni. Smerenia este un sentiment al inimii.

Smerita cugetare însă este modul de gândire preluat total din Evanghelia lui Hristos. Mai întâi e necesară însuşirea smeritei cugetări, iar odată cu deprinderea smeritei cugetări sufletul dobândeşte smerenia. Smerenia o dăruieşte sufletului Dumnezeu, aceasta este deja lucrarea harului Dumnezeiesc, prin smerita cugetare însă noi ne pregătim pentru smerenie, arătăm Domnului dorinţa noastră de a avea sfânta smerenie. Cugetând smerit creştinul se străduieşte să facă totul de parcă el ar avea deja smerenie- în relaţiile cu apropiaţii, în toate acţiunile sale, în gânduri, cu toate că sufletul lui încă nu s-a smerit, el se ţine pe sine în dispoziţie smerită prin autoimpunere, reţinându-şi permanent pornirile sale îndrăzneţe. Însă aceasta nu este făţărnicie sau falsitate, fiindcă aici se urmăreşte scopul dobândirii prin acest comportament a adevăratei smerenii şi, desigur, pentru aceasta e nevoie de a te purta modest, de a vorbi încet, de a merge liniştit, de a nu intra în dispute, de a nu te evidenţia ş.a.m.d.

Însă smerita vorbire foarte tare se aseamănă cu smerita cugetare. În mare parte acţiunile ei sunt parcă aceleaşi, se văd din afară la fel, dar înăuntru e cu totul altceva. Smerita vorbire are înăuntru un alt scop, ea doreşte să se arate oamenilor ca smerenie, în acest scop ia o înfăţişare smerită, pleacă privirea, vorbeşte încet cuvinte modeste: tot aspectul denotă linişte şi reţinere; sau spune despre sine expresii demascatoare, toate acestea la vedere, pentru părerea omenească.

„Cât de folositor este să ne învinuim şi să ne autoacuzăm de păcătoşenia noastră înaintea lui Dumnezeu în cămara tainică a inimii, tot atât de dăunător este să facem aceasta înaintea oamenilor. În caz contrar noi vom trezi înăuntrul nostru părerea amăgitoare că suntem smeriţi", spune sf. Ignatie Breanceaninov.

El observă un lucru interesant: lumii nu-i place de loc adevărata smerenie, iar cea falsă (făţarnică) întotdeauna foarte mult o atrage. Sf. ierarh scrie: „Cei sporiţi în viaţa călugărească agonisesc o libertate deosebită şi simplitate a inimii, care nu pot să nu se manifeste în comunicarea cu apropiaţii. Aceştia nu sunt pe placul lumii!.. ea îi consideră mândri... Lumea caută linguşiri, iar în ei vede sinceritatea, de care nu are nevoie, întâlneşte demascarea, care îi este nesuferită". S-a observat că oamenii smeriţi cu adevărat, care-şi iubesc apropiaţii, nu se îngrijesc de impresia exterioară pe care o lasă asupra lor, ei sunt atenţi la propriul suflet şi sunt preocupaţi ca într-adevăr să împlinească poruncile lui Hristos faţă de aproapele; comportamentul exterior al acestor oameni poate fi foarte reţinut, uneori părând a fi peste măsură de aspru sau dur. Însă chiar timpul mai târziu arată, că aceşti oameni au manifestat o grijă sinceră pentru apropiaţi, i-au compătimit cu adevărat şi le-au acordat ajutor. Iar făţarnicii, prefăcuţii, falşii-smeriţi deseori sunt nespus de binevoitori, plăcuţi, servili, dar când se va întâmpla un necaz, o nevoie, o greutate, ei se vor dovedi a fi îndepărtaţi, reci şi străini, indiferenţi la toate suferinţele aproapelui. Anume acesta şi este aluatul fariseilor, de care le-a spus să se ferească ucenicilor Săi Domnul nostru Iisus Hristos.

Arhim. Lazăr ABAŞIDZE

Оставьте ваше сообщение

ВНИМАНИЕ: Редакция оставляет за собой право не размещать неуместные комментарии.