E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 12, decembrie 2011
Fericitul Ambrozie Aghioritul. 21 dec. 1912 - 2 dec. 2006
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

Parintele Ambrozie_crFericitul Părinte Ambrozie s-a născut în satul Lazarata Lefkadei din părinţi evlavioşi, dascălul Panagiotis Lázaris şi Luiza. A fost cel de-al patrulea copil al unei familii cu mulţi copii. Din cea mai fragedă vârstă, micul Ambrozie s-a vădit a fi un caracter liniştit, cu dragoste de Biserică. Felul său de a fi i-a fost modelat de evlavioasa sa mamă, care, din pricina lipsei de acasă a soţului plecat în mai multe rânduri la război (războiul balcanic şi apoi cel dintâi mondial, n.tr.), a purtat toată greutatea creşterii copiilor.

Spiridon a făcut doar primele două clase de şcoală primară, fiind nevoit să îşi ajute mama la lucrul câmpului. Când i-a venit vremea, a plecat în stagiu militar vreme de trei ani, în garda palatului, fiind înalt, zvelt şi bine făcut.

Într-una din întrevederile pe care le-am avut cu fericitul gheronda, mi-a declarat că după efectuarea stagiului militar, ar fi vrut să meargă la Sfântul Munte, dar nu avea idee cum să ajungă acolo. S-a întâlnit, însă, cu un tânăr de vreo 25 de ani, care i-a spus: "Cunosc eu locurile, hai cu mine". Ceea ce a şi făcut: s-au dus în port şi au luat vaporul.

Bineînţeles, zicea Gheronda, mi-a dat şi de mâncare, am mâncat împreună toate acele zile cât mi-a fost alături. Nu mi-a zis cum îl chema, dar nici eu nu l-am întrebat. Aşa am ajuns la Dafni, şi de-acolo, mergând pe jos, am intrat în Sfântul Munte.

Cât timp eram împreună cu el, mă simţeam foarte în siguranţă. M-a dus la Mânăstirea Xiropotamou, unde au la mare cinste pe cei 40 de Mucenici. M-a întrebat dacă vreau să mergem să ne închinăm şi am fost de acord: am intrat în biserică şi, pe când sărutam icoana, ne-au înconjurat 40 de tineri bărbaţi. Atunci mi-a zis: "Sunt Sfinţii 40 de Mucenici, se bucură fiindcă o să te faci monah». De acolo am continuat drumul şi am ajuns la Cutlumuş. Aici ne-am oprit, mi-a arătat Mânăstirea şi mi-a zis: "Rămâi aici, Spiro. O să te faci monah, o să faci ascultare» şi... a dispărut.

Se pare că a fost vreun înger al Domnului ori îngerul lui păzitor. Spiridon a rămas acolo la mânăstire, iar la 25 de ani a fost tuns monah cu numele Hariton.

Într-o seară a fost pus de egumen să citească Ceasul al 9-lea. Hariton s-a străduit, dar, fiind analfabet, citea cu mare greutate. Egumenul s-a enervat şi l-a scos de la strană. În aceeaşi seară, pe când se ruga, i s-a arătat Maica Domnului şi, cu harul Ei, într-o singură noapte, Hariton a învăţat întreaga Psaltire pe de rost. S-a învrednicit să fie învăţat direct de către Dumnezeu, aducându-ne aminte de Sfântul Grigorie Palama, care avea mari probleme cu învăţătura când era copil. Părinţii lui l-au dus la o Mânăstire, s-au rugat Maicii Domnului şi l-au pus să facă metanii în fiecare seară şi să roage pe Maica Domnului să-l facă un învăţăcel bun. Astfel, a ajuns cel dintâi în clasă. Atunci, însă, când uita de metanii, nu primea note bune.

Într-o vară, părintele Hariton se afla la lucru în grădină. Îi era foame şi, văzând un smochin, s-a suit în el, să mănânce smochine. În Sfântul Munte, însă, nu le este permis monahilor să mănânce altceva în afara celor puse pe masa de obşte, deoarece este considerată mâncare pe ascuns, o încălcare serioasă a rânduielii. După ce a mâncat câteva smochine, a alunecat, însă, şi a căzut din copac. Fiindcă îşi rupsese piciorul, a rămas căzut jos, gemând de durere. Căzuse de dimineaţă, şi abia dupamiază, după ce l-au căutat îndelung, ceilalţi monahi l-au găsit căzut în livadă, cu dureri mari. L-au pus pe o uşă şi patru oameni l-au cărat până la chilie. Mărturisea Părintele Ambrozie: Pe când eram în pat şi aveam dureri mari, vedeam vizavi paraclisul Sfinţilor Doctori fără de Arginţi Cosma şi Damian şi i-am rugat să mă ajute. La un moment dat au apărut doi medici cu bluze albe şi se sileau să îmi pună piciorul la loc. «Trage, Cosma!» zicea unul, «Ţine d-aici, Damiane!» zicea celălalt. Şi în cinci minute mi-au trecut toate durerile şi m-am făcut bine. Când m-au văzut fraţii din mânăstire complet sănătos, au dat slavă lui Dumnezeu şi Sfinţilor Doctori fără de Arginţi.

În urma mai multor greutăţi şi boli părintele Ambrozie a fost silit să iasă în lume. L-a căutat pe Gheronda Porfirie, care l-a sfătuit să se ducă la Mânăstirea Dadiou, aflată în paragină. Acolo a găsit doar şoareci, şerpi şi alte sălbăticiuni. Părintele Porfirie l-a sfătuit, însă: "Stai acolo, fă răbdare şi ascultare, şi Dumnezeu te va ajuta".

Mitropolitul Fthiotidei, Ambrozie l-a făcut ieromonah şi i- dat numele său, Ambrozie.

În urma unei lovituri la picior, părintele a trebuit să sufere o operaţie la şold, unde i s-a pus o proteză de platină. Avea, însă, dureri, în continuare. Mitropolitul de atunci al Elveţiei, Damaschin, l-a luat în Elveţia să-l vadă medicii de acolo. La spital s-a constatat că proteza era cu 1 milimetru mai mare decât ar fi trebuit să fie, fiind necesară o nouă intervenţie. Au fost făcute şi alte analize generale, în urma cărora a ieşit la iveală o piatră de mărimea unei portocale la rinichiul stâng, care necesita, la rândul ei, o intervenţie chirurgicală. Povestea părintele Ambrozie: «Pe când eram singur în salon, a apărut un monah. Am ieşit împreună pe balcon şi ne-am aşezat să stăm de vorbă. Am vorbit vreun sfert de oră şi i-am spus despre operaţie şi despre piatra de la rinichi. Atunci monahul îmi zise: «Sunt Sfântul Nectarie şi am venit să te văd. Şi eu am fost bolnăvicios, mi-am dat sufletul în spitalul Aretaieios. Am răbdat defăimărea şi boala, făcând răbdare. Dumnezeu mi-a dat mult har pentru răbdarea ce-am făcut». Apoi m-a atins şi a plecat. După ce-a ieşit Sfântul Nectarie mi-a venit să mă duc la toaletă. Împreună cu udul a ieşit şi o piatră de mărimea unei mici portocale, pe care am luat-o într-un şerveţel şi am pus-o în sertarul noptierei».

În ziua următoare când urma să aibă loc operaţia, vine medicul şi-mi zice: «Pregăteşte-te de operaţie!». Eu îi zic că nu mai am nevoie de nici o operaţie. I-am deschis sertarul şi i-am arătat piatra. Când a văzut-o, a zis: «Voi, ortodocşii, aveţi credinţă vie, noi am alterat-o». Operaţia nu a mai avut loc, iar piatra a stat pe biroul doctorului multă vreme.

Ceea ce am văzut eu la Gheronda, în afară de arătările sfinţilor, atât de intense şi dificil de aflat la alţi oameni din zilele noastre. Nu-i plăcea să fie văzut, nu-i plăcea să iasă în faţă, să se arate. Acesta e unul dintre motivele pentru care nici nu a adunat o obşte mare de monahii. Mi-a spus odată: "Am rămas aici, am trăit în simplitate, m-am preocupat cu rugăciunea, cu Liturghia..." Nu-i plăcea deloc să se lase văzut.

Nici măcar cei din sat, din Dadi, nu-l ştiau bine. Şi acolo cobora rar de tot. Dacă se găsea la Mânăstire, făcea diferite treburi, avea griă de slujbe şi se preocupa mai ales de rugăciune. Vedeam şi că, după ce-i spuneam câte ceva, imediat se retragea în sine şi se ruga. Şi dădea sfaturi foarte bune. Îmi spunea cât de mult îl ajută Harul lui Dumnezeu: Eu sunt om analfabet şi vin aici atâţia oameni educaţi, profesori universitari, şi mi se deschide mintea şi le spun atâtea lucruri, că şi eu mă întreb de unde le spun.
S-a dus cineva la Gheronda şi l-a-ntrebat: "Eu ce-o să fac?", iar Gheronda i-a răspuns: Tu o să te faci monah. Iar acela, deşi nici nu se gândea la aşa ceva, a simţit înlăuntrul lui aşa o aprindere, şi s-a făcut monah.

Îl puteai întâlni la metocul din Atena şi vedeai că nu era din lumea aceasta. Era un eremit (pustnic, sihastru). Se trezea noaptea şi se ruga...

Gheronda iubea mult pe Maica Domnului. Ne-a rugat, şi i-am dus Sfântul Brâu; foarte mult l-a odihnit faptul că a avut Sfântul Brâu la Dadi şi cu multă zdrobire şi cutremur l-a primit.

Prima oară când l-am văzut mi-a povestit întâmplarea cu Sfântul Nectarie, când l-a întâlnit la Geneva şi l-a chemat pe balcon: Hai să mergem să stăm afară, e răcoare etc. Şi să-i scoată piatra de la rinichi? Astea sunt lucruri de temut, nu este teatru. Sunt semne mari astea, nu lucruri uşoare.

Gheronda Ambrozie a adormit în aceeaşi zi cu Gheronda Porfirie, 2 decembrie, după 15 ani. A fost un om al lui Dumnezeu. Biserica este trupul mistic al lui Hristos.

Noi, de ficare dată când treceam prin Atena, treceam să-l vedem. Să avem parte de rugăciunea lui. După adormire, am pus nume de monah Ambrozie, întru amintirea lui. Viaţa lui, prezenţa şi mărturia lui Hristos din viaţa lui, ne întăresc credinţa.

Să avem parte de rugăciunea lui!

Arhim. Efrem
Egumen al Sfintei Marii Mânăstiri Vatopedi, Sfântul Munte

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.