E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 4, aprilie 2011
Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

copil_icoanaMihăiţă este în clasa întâi. Acesta este primul an din viaţa lui când Postul Mare a coincis cu perioada de învăţământ. Încă de mic s-a obişnuit că există săptămâni în care nu se mănâncă lapte, ouă şi carne. Crescând într-o familie de creştini nu doar cu numele, el, în naivitatea lui, credea că în post absolut toată lumea posteşte. În căpşorul lui nici măcar nu apăruse bănuiala că există aşa ceva: în post cineva să nu postească. Doar Însuşi Dumnezeu le-a poruncit tuturor să postească. Şi Însuşi Mântuitorul a postit patruzeci de zile înainte de a fi răstignit pentru noi!

Calvarul micului postitor a început în primul an de şcoală. Învăţătoarea lui, pe care o iubea, precum toţi copiii îşi iubesc prima învăţătoare, s-a dovedit a fi o persoană străină de credinţa strămoşească şi de toată bogăţia ei spirituală. Fiind educată şi modelată de sistemul de învăţământ sovietic, ateist, această „doamnă", nicidecum nu se putea împăca cu postirile lui Mihăiţă.

Văzându-l că se eschivează la prânz de la mâncarea de frupt, e stăpânită de o furie nestăvilită, de neînţeles. În aceste momente îşi permite să se năpustească asupra micului postitor, impunându-l să mănânce carne. Stând asupra lui Mihăiţă ca un bici pregătit de bătaie, neclintită ca un stâlp, aşteaptă supunere. Mihăiţa, însă ca un mic mărturisitor ce este, în majoritatea cazurilor nu cedează presiunilor „educatoarei". Plânge cu sughiţuri şi se apără prin suferinţă.

Într-o zi de miercuri a Postului Mare, cuprinsă de o satisfacţie diabolică, această luptătoare împotriva postului, în sfârşit s-a simţit împlinită. Mihăiţă a mâncat carne. Desigur copilul nu avea de unde şti că de fapt nu el a mâncat carne, ci învăţătoarea a gustat din carnea lui fragedă. Că demonii din ea şi-au împlinit pofta, împingându-i sufleţelul în direcţia opusă voii lui.

Venind acasă Mihăiţă s-a simţit rău, l-a durut burta şi cu ochii larg deschişi şi plini de groază i-a povestit mamei despre execuţia la care l-a supus învăţătoarea, pe care, în nevinovăţia sa, continuă s-o iubească. I-a mărturisit mamei că regretă că a încălcat Postul. A plâns, a stat în genunchi şi s-a rugat ca Dumnezeu să-i ierte păcatul... şi s-o ierte şi pe doamna profesoară.

Însă istoria nu s-a terminat aici. Educatoarea, care pare a fi poposită din vremurile bolşevismului acerb, continuă să-l maltrateze pe Mihăiţă, să strige la el, să-şi bată joc, să-l înfiereze, arătându-l cu degetul pentru faptul că posteşte, iar uneori chiar şi să-l agreseze fizic.

Astfel Mihăiţă, anul acesta în persoana celei menite să-i semene în suflet doar lucruri nobile şi frumoase, l-a întâlnit pe Pilat. Să ne rugăm pentru el ca Domnul să-l întărească să meargă cu răbdare pe drumul pătimirii, pe care mergem fiecare dintre noi, urcând spre Golgota.

Această istorie este reală şi se întâmplă chiar în zilele noastre. Aflând despre cazul strigător la cer din satul P., Rezina, facem un apel către toţi profesorii: nu vă atingeţi de credinţa ortodoxă şi de rânduielile ei, consfinţite de veacuri! Nu vă atingeţi de copiii credincioşi care o urmează! Oricine va sminti aceste suflete curate, îşi va primi pedeapsa pe care o merită, pentru că numele Domnul nicicând nu rămâne batjocorit!

Neamul nostru, până a veni tăvălugul sovietic ateu peste el, a postit toate posturile integral, ştiind că este leac şi pentru suflet şi pentru trup, că rugăciunea şi postul sunt cele două aripi care înalţă sufletul la Dumnezeu. Până la instaurarea dictaturii sovietice, în toate şcolile din Moldova în posturi copiilor li se dădea doar mâncare de post. (De ce nu s-ar reintroduce această practică: în post bucate de post?) Nimeni n-a murit din această cauză. Ba chiar invers: copiii erau deştepţi, cuminţi şi viguroşi. Pe atunci nu era nici pomină de crime sau răutăţi de care auzim zilnic în aceste timpuri de lepădare în masă de Dumnezeu.

Dacă ar şti învăţătoarea sus-pomenită, că dintre toţi elevii ei doar Mihăiţă, ajungând om matur, o va pomeni în rugăciunile sale, s-ar feri să-l rănească. I-ar cere iertare şi nu l-ar mai amărî atât, camuflându-şi ura sub falsa dragoste şi pseudo-grija afişată. Ar înţelege, tot cu rugăciunile lui nevinovate, că toată răutatea ei necugetată şi insistenţa de a-l induce în păcat s-au cuibărit în inima ei pentru că s-a îndepărtat de Izvorul Vieţii, de Bunul Dumnezeu şi s-a apropiat de ucigaşul de oameni, diavolul. Şi că acest mic mărturisitor, este un dar pentru ea. Este clopoţelul prin care Domnul, cel iubitor de oameni, o cheamă şi pe ea la pocăinţă, spunându-i: trezeşte-te, eşti o muritoare ca toţi muritorii, „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce". Cu ce însă se va înfăţişa sufletul tău nemuritor înaintea Creatorului, la Straşnica Judecată? Grăbeşte-te, cât încă nu e târziu, să te îngrijeşti de el!

Ala BORDEIANU

Comentarii

2011-04-25 06:30:33
cititor

învăţătoarea este plină de duhuri necurate!! Așa persoane strică credința tinerilor creștini.

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.