E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 6, iunie 2009
Am ajuns mai nesimţiţi decât pietrele
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

pietreSlujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur

Vai de noi creştinii de astăzi! Sfinţii Părinţi spun că datorită vieţuirii timp îndelungat în păcat, omul a ajuns la orbirea minţii şi la nesimţirea (împietrirea) inimii. Deci chipul lui Dumnezeu din om s-a pierdut, omul rămânând un simplu animal (care chiar seamănă cu isteaţa maimuţă).

Altfel spus, omul a murit! Acel om făcut după chipul lui Dumnezeu, care avea poziţie verticală - şi morală nu numai fizică, pentru că Domnul zice tuturor necredincioşilor: "V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt veţi muri în păcatele voastre" (Ioan 8, 24).

Nu este de mirare, în starea aceasta de moarte a sufletului, că vedem bisericile pline de oameni care cască gura pe pereţi admirând, cât ţine slujba, picturile, predica preotului, cântatul stranei, etc., uitând de mustrarea Domnului prin proorocul Isaia: „Poporul acesta se apropie de mine cu buzele dar cu inima lui e departe de mine. Zadarnic Mă cinstesc învăţând porunci care sunt omeneşti".

Când un bătrân a fost întrebat de un ucenic: „Părinte spune-mi un cuvânt cum să mă mântuiesc", el i-a răspuns: „Fiule, toţi ştim cum să ne mântuim, dar nu vrem să ne mântuim!".

Deoarece am ajuns mai nesimţiţi decât pietrele, în faţa lui Dumnezeu, trebuie să o luăm de la capăt, de la zero; trebuie să ne impunem - chiar dacă nu ne face plăcere - un program duhovnicesc zilnic, foarte riguros, care să cuprindă rugăciuni, metanii, citirea zilnică a Sfintei Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, insistând până ce Dumnezeu ne va deschide mintea şi, mai ales, inima, ca astfel să ne întoarcem la viaţă.

Astfel inima va învăţa să iubească ceea ce trebuie, nu ceea ce vrea. „De aceea rătăciţi, fiindcă nu ştiţi Scripturile şi puterea lui Dumnezeu", a spus Domnul fariseilor şi saducheilor, din toate timpurile şi mai ales celor de astăzi. Noi ne-am învăţat să dăm vina pe cei din vechime - contemporani Mântuitorului - dar nu vedem uriaşa răutate de acum, adică a noastră a celor care ne numim creştini.

Mă gândesc la o pericopă care nu se citează decât foarte rar prin predici: „Şi inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut era una, şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. Şi, cu mare putere, Apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi care aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute şi-l puneau la picioarele Apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă" (Fapte 4, 32-35).

Aşa a fost Biserica întemeiată de Hristos, având ca temelie dragostea: „Întru aceasta vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea DRAGOSTE unii către alţii".

Oare de ce au renunţat creştinii la acest mod de viaţă? Pentru ce s-au lepădat de Hristos cu fapta? În locul acestui mod de viaţă s-au instalat astăzi abuzul şi nesimţirea, datorită iubirii de arginţi, de desfătări şi nu în ultimul rând a unei mari mândrii. Unii îşi fac vile luxoase, ori se plimbă prin străinătăţi, în timp ce alţii nu au cu ce-şi plăti medicamentele şi întreţinerea la bloc şi nici chiar pâinea cea de toate zilele. Dar toţi ne numim fraţi, creştini sau iubiţi credincioşi.

Această mare făţărnicie este fiica apostaziei, chiar dacă ne ascundem după deget. Interesant este şi faptul că mulţi dintre noi, când suntem puşi într-o funcţie ne şi credem stăpâni - şi ne comportăm ca atare persecutând, dispreţuind şi nedreptăţind pe aproapele, ca să se vadă că suntem şefi - sfidând astfel, pe Stăpânul Cel adevărat, care ne porunceşte că cel ce vrea să fie stăpân este dator să fie slugă tuturor.

Acestora le vorbeşte Sfântul Arhidiacon Ştefan, când spune: „Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt; precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum" (Fapte 7, 51-52).

Dar mai ales le va vorbi Judecătorul Cel Drept pentru veşnicie: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol am fost şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat".

Iar când vom răspunde că nu L-au văzut nici flămând, nici gol, nici însetat, nici bolnav şi nici în temniţă zăcând fără a-L cerceta Domnul ne va răspunde cu cuvintele: „Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici nici Mie nu Mi-aţi făcut" (Matei 24, 41-45).

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr este foarte actuală şi strict legată de temă, de nesimţire. Prăpastia cea mare s-a săpat, prăpastie creată de nesimţirea bogatului, care îi cere tot lui Lazăr cel năcăjit, să-l slujească chiar şi în iad. „Părinte Avraame - îi spune acela - fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr ca să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie".

Însă Avraam îi răspunde. „Fiule adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta şi de asemenea Lazăr pe cele rele; iar acum el se mângâie iar tu te chinuieşti. Şi peste toate între noi şi voi s-a întărit o prăpastie mare, ca cei ce voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi" (Matei 16, 24-26).

În toată viaţa lui pământească bogatul a ţinut această distanţă sau prăpastie între el şi săracul Lazăr. Nu s-a apropiat sufleteşte de el niciodată, întărind astfel acea prăpastie. Aşadar nici după moartea trupului nu se poate schimba nimic, rămâne pentru veşnicie acea prăpastie.

Prof. I. C. GHEORGHIŢĂ

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.