E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 4, aprilie 2009
Adevărata pocăinţă
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

The_Return_of_the_Prodigal_Son_WGA

Să ştii că cine doreşte să-şi facă livadă într-un loc sălbatic are nevoie de patru lucruri:

1) să taie lăstarii şi crengile copacilor neroditori.

2) să-i taie şi să le scoată rădăcinile, pentru că dacă rădăcinile rămân, răsar apoi alţi lăstari.

3) în locul copacilor sălbatici să sădească pomi roditori.

4) să-i păzească de animale şi de vitregii până le cresc rădăcinile, se fac mari şi dau roade.

Şi tu, frate, ca să dobândeşti căinţa adevărată ai nevoie de patru lucruri:

1) Să tai lăstarii şi crengile păcatului, adică să fii hotărât din toată inima să nu mai păcătuieşti niciodată şi să te ţii departe de orice faptă şi lucrare a păcatului, aşa cum te-ai ţine departe de moarte şi de iad, pentru că lăstarii şi crengile sunt faptele noi ale păcatului. Te va ţine departe de păcat vorbirea neîntreruptă cu Dumnezeu, amintirea morţii, amintirea Judecăţii lui Dumnezeu şi a iadului, deasa mărturisire şi deasa împărtăşire cu sfintele taine, dacă nu eşti oprit. Mai cu seamă Sfânta Împărtăşanie te va ajuta să ocoleşti toate prilejurile de a greşi. Te va ajuta de asemenea foarte mult dacă vei fugi de tovărăşiile rele şi de persoanele cu care ai păcătuit şi, mai ales, acele tovărăşii şi prietenii care-ţi fac rău sufletului.

2) Nu ajunge să te ţii departe de păcat, ci trebuie să-i tai ramurile şi mai ales să-i smulgi rădăcinile, care sunt: relele înclinaţii şi deprinderi, ispitele, patimile, poftele şi dorinţele care rămân înrădăcinate adânc în inimă chiar şi după ce te îndepărtezi de păcat. Ca sa-ţi smulgi din inima rădăcinile tuturor acestor porniri, ispite şi amintiri ale păcatului, trebuie să lupţi, frate. Iar dacă nu vei scoate rădăcinile, există primejdia ca alte păcate să răsară şi să odrăslească.

Şi spune Sfântul Vasile cel Mare: "Aşa cum, atunci când vrei să tai o plantă dar îi laşi rădăcinile, ea va răsări din nou, tot aşa şi cel ce voieşte a se curăţa de păcate, trebuie mai întâi să lepede pricinile păcatului, pentru că păcatele se nasc unele din altele şi nu sunt despărţite".

Neîncetată trebuie să fie durerea inimii, fiindcă neîncetată este şi pocăinţa. De aceea, frate, şi tu trebuie să ai mereu durere în inimă. Cu cât o ai mai mult, cu atât ai şi mai multă pocăinţă. Cum dispare durerea, cum se depărtează de la tine şi pocăinţa, cum spune şi Gheorghios Karessios dimpreună cu ceilalţi teologi. De aceea Sfântul Isaac zice că: "nici o virtute nu este mai înaltă decât pocăinţa, pentru că pocăinţa nu se sfârşeşte nicicând".
Aceasta pentru că în fiecare zi şi în fiecare noapte păcătuim, toţi oamenii, când cu cuvântul, când cu gânduri viclene, gânduri de hulă şi ruşinoase, mâniindu-l pe Dumnezeu. De aceea trebuie noi toţi să avem inimă îndurerată şi zilnic să ne căim pentru aceste păcate şi să cerem iertare de la Dumnezeu, nu numai pentru păcatele noastre trecute, ci si pentru cele de acum şi pentru cele de fiecare zi.

Sfântul Isaac Sirul întăreşte prin cuvântul său: "Trebuie să ştim că în orice vreme, în aceste douăzeci şi patru de ceasuri cât ţin ziua şi noaptea, avem nevoie de pocăinţă".
Frate, dacă veşnic ai în inimă această tristeţe sfâşietoare, să ştii că mult bine face sufletului, pogorând şi adunând mintea în inimă şi nelăsând-o să-şi mai amintească de rele şi de păcate, căci se ştie că dacă ne doare vreo parte a corpului, mintea noastră este acolo.

Aceasta străpungere va face inima să verse otrava şi cârligul păcatului pe care le-a înghiţit. O va înmuia, o va smeri şi o va face să se dezlipească repede de patimile şi de înclinaţiile pe care le dobândise prin păcat. Inima păcătosului este împietrită şi nesmerită şi fără străpungere nu se poate smeri şi nici înmuia, cum se spune: "Inima îndărătnică sfârşeşte rău" (Întelepciunea lui Isus Sirah 3, 26). Această străpungere va urca în faţa Domnului Savaot şi aproape că-L va sili să-ţi ierte păcatele, cum se spune: "Judecata mea este la Domnul şi durerea mea este în faţa lui Dumnezeu" (Isaia).

Această străpungere te va face să mănânci şi să bei altceva decât mâncai şi beai înainte de a te pocăi, să te îmbraci şi să dormi cu totul altfel şi să-ţi schimbi felul de viaţă. Astfel trebuie să trăiască cei ce se pocăiesc, în smerenie, adică plângând, în puţinătate şi în sărăcie. Aşa cum bolnavii nu au acelaşi fel de viaţă cu cei sănătoşi, cum zice Sf. Grigorie de Nissa în Cuvântul său despre pocăinţă: "Nu trebuie ca unul care spune că este bolnav să trăiască ca cei sănătoşi, pentru că într-un fel trăieşte un bolnav şi altfel un om cu sănătatea neştirbita". Şi zice tot el: "Îi făgăduim lui Dumnezeu să ne pocăim, dar faptele noastre nu arată că ne ostenim şi că suferim, ci că trăim la fel cum trăiam pe când păcătuiam. Ne pocăim numai cu numele şi nu cu fapta şi căinţa noastră nu dă roade".

Aceasta suferinţă nu este atât de amară încât să te ducă în pragul deznădejdii, pentru că o durere care duce la deznădejde trebuie alungată ca una ce vine de la diavol. Străpungerea aceasta este dulce şi aduce bucurie, fiind unită cu nădejdea mântuirii, cu o preadulce cucernicie şi smerenie, cu lacrimi şi uşurarea cugetului.

De aceea Sf. Ioan Scărarul spune în altă parte: "Eu, atunci când mă gândesc la smerenie sunt mirat. Cum de se împletesc suferinţa şi durerea cu bucuria şi fericirea, ca mierea cu ceara? Ce învăţăm de aici? Că smerenia şi cucernicia sunt Darul Domnului şi că sufletul smerit şi cucernic simte o bucurie adevărată, pentru că Dumnezeu Însuşi, în chip tainic, îi mângâie pe cei cu inima zdrobită". (Cuvantul 7, "Despre intristare").

În sfârşit, străpungerea îţi va smulge din inimă deprinderile rele şi obiceiul de a păcătui şi îţi va aduce adevărata pocăinţă de care vorbeşte Sf. Grigorie de Nissa. Va face să dispară cu totul nu numai păcatul în fapte, ci şi dispoziţia şi pornirile inimii spre păcat, gândurile păcătoase, ispitele şi atacurile vrăjmaşului asupra cugetului. "Pocăinţa este dezlegarea şi ştergerea celor ce erau înainte, făptuite sau cugetate".

O, întristare atât de dulce ce vine din căinţa cea adevărată prin harul dumnezeiesc! Întristare ce aduce bucurie şi-l face pe om neispitit sau greu de mişcat spre păcat. Fericita întristare ce vine din fericirea neîntristată!

Sf. Nicodim Aghioritul


Din Patericul atonit

"Ochii pustnicului rus Tihon erau întotdeauna plini de lacrimi. El se ştergea permanent cu o batistă udă pe care o purta totdeauna în mână. Epitrahilul său era ud de lacrimi, iar crucea cu care binecuvânta era tocită. El spunea adesea că trebuie să spălăm picioarele lui Iisus cu lacrimile noastre în toate zilele vieţii şi să I le ştergem cu părul nostru, în timp ce facem plecăciuni în faţa Lui. În chilia lui, crucea de lemn, înaintea căreia se ruga, era udă de lacrimi."

"Un bătrân spunea:

- Inima se curăţă pe ea însăşi cu un suspin, ca răspuns la harul lui Dumnezeu. Ar trebui să ne spălăm sufletul în lacrimi, dar un suspin adânc, dureros, e egal cu două coşuri de lacrimi."

"Un ascet aghiorit, care Îl slăvea neîncetat pe Dumnezeu, spunea:

- Noi toţi suntem păcătoşi. Ar trebui să ne înfruntăm păcătoşenia. Ar trebui să ne gândim: Ce a făcut Dumnezeu pentru noi? Şi ce facem noi pentru Dumnezeu? Gândind astfel, se va sparge chiar o inimă de granit. Gândeşte-te numai: Dumnezeu m-ar fi putut face un catâr şi aş fi fost încărcat cu 150 kg de lemne de către cineva fără judecată, şi aş fi fost lovit peste cap de către săteni. Şi mi-aş fi sfârşit zilele căzând într-un şanţ, şi aş fi fost mâncat de câini, iar trecătorii şi-ar fi ţinut nasurile din cauza mirosului urât pe care l-ar fi împrăştiat stârvul meu. I-am mulţumit eu lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt? Nu, nu i-am mulţumit.

M-ar fi putut face şarpe sau scorpion. Dar Dumnezeu, din marea Sa iubire, m-a făcut om. S-a jertfit pe Sine pentru mine. Cu numai un strop din Sângele dumnezeiesc a curăţit întregul neam omenesc."

"Un părinte spunea:

- Trăieşte întotdeauna lăudându-L şi slăvindu-L pe Dumnezeu. Cel mai mare păcat e nerecunoştinţa. Cel mai mare păcătos e omul nerecunoscător."

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.