E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Nr. 4, 3, 2, 1, 12,
ZiarulNr. 5, mai 2008
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 5, mai 2008
Biserica - Trupul lui Hristos
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

„Şi El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii (Col.1:18), care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (Efes. 1, 23)

Pag 4 istocinik Serafima 200

În Sfânta Scriptură Biserica este numită adesea Trupul lui Hristos: „Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi,... pentru trupul Lui, adică Biserica" (Col 1:24), scrie Apostolul Pavel despre sine.

Apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători, spune el, au fost daţi de Hristos „...la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos" (Efes. 4, 11-12).

În acelaşi timp, pâinea şi vinul sunt preschimbate în Trupul şi Sângele lui Hristos în timpul Dumnezeieştii Liturghii, şi prin aceasta credincioşii se împărtăşesc. Hristos Însuşi a sfinţit-o astfel, împărtăşindu-Şi apostolii la Cina cea de Taină cu cuvintele „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu; ...Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi" (Mat. 26, 26-28).

Numele de „Trup al lui Hristos" nu este folosit metaforic, ci mai degrabă cu sensul său cel mai primar. Credem că Sfintele Taine care păstrează înfăţişarea pâinii şi a vinului sunt însuşi Trupul şi însuşi Sângele lui Hristos. Prin urmare, credem şi mărturisim că Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu, venit în lume să îi mântuiască pe cei păcătoşi, şi a devenit om adevărat, că trupul Sau, luat de la Fecioara Maria, a fost cu adevarat trup omenesc; că, trup şi suflet, Hristos a fost om adevărat, întocmai în toate cele cu omul, în afară de păcat, şi ramânând în acelaşi timp Dumnezeu adevărat. Firea cea Dumnezeiască nu a fost nici slăbită, nici preschimbată în Fiul lui Dumnezeu la întruparea Sa, aşa cum nici firea omenească nu a fost preschimbată la întrupare, ci şi-a păstrat pe deplin toate însuşirile omeneşti.

În mod pururea neschimbat şi netulburat, indivizibil şi inseparabil, Dumnezeirea şi omenirea au fost unite în Persoana Unică a Domnului Iisus Hristos.

Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca oamenii să se facă părtaşi firii celei dumnezeieşti (II Petru 1, 4), spre a-i elibera de păcat şi de moarte, şi pentru a-i face nemuritori.

Biserica este unitate în Hristos, cea mai strânsă unire cu Hristos a tuturor celor care cred cu dreptate în El şi Îl iubesc, şi întreaga lor unire este întru Hristos.

Acum Biserica cuprinde ambele ei părţi, cea pamântească şi cea cerească, căci Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ şi a devenit om pentru ca să îl poată duce pe om la cer şi să îl facă iarăşi cetăţean al raiului, întorcându-i starea sa originară de nepătimire şi de plinătate, unindu-l asupra Sa.

Aceasta se săvârşeşte prin lucrarea harului dumnezeiesc dat prin Biserică, dar se cere şi nevoinţă din partea omului. Dumnezeu îşi mântuieşte făptura Sa căzută prin dragostea Sa către ea, dar şi dragostea omului pentru Ziditorul său este trebuitoare, căci fără ea mântuirea îi este cu neputinţă. Năzuind înspre Dumnezeu şi alipindu-se de Domnul cu dragostea sa smerită, sufletul omenesc capătă tăria de a se curăţa de păcat.

Şi trupul ia parte în lupta aceasta, fiind acum purtătorul şi unealta păcatului, dar înainte-sfinţit să fie unealtă a dreptăţii şi vas al sfinţeniei. Dumnezeu l-a zidit pe om suflând suflare dumnezeiască în trupul însufleţit făcut mai înainte din ţărână. Trupul a fost făcut ca o unealtă a duhului, supus lui Dumnezeu, căci prin el duhul omenesc se exprimă în lumea materială. Duhul îşi dezvăluie însuşirile şi valorile prin trup şi mădularele sale individuale pe care i le-a dăruit Dumnezeu, precum chipului Său, deoarece trupul ca înfăţişare a chipului lui Dumnezeu este numit, şi chiar este „frumuseţea noastră făcută după chipul Domnului" (stih din Slujba de îngropăciune).

Hristos a venit pe pământ să refacă chipul cel căzut, şi să îl întoarcă la unirea cu El, Cel al cărui chip este. Unind omul întru El, Dumnezeu îl reface astfel întru bunătatea sa iniţială, în toată plinătatea ei. Dând har şi sfinţenie duhului, Hristos curăţeşte, întăreşte, tămăduieşte şi sfinţeşte duhul şi trupul.

„Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El" (I Cor. 6, 17). Atunci, trupul omului care s-a unit întru Domnul trebuie să fie o unealtă a Domnului, trebuie să slujească la împlinirea voii Sale, şi devine o parte a Trupului lui Hristos.

Pentru sfinţirea deplină a omului, trupul slujitorului Domnului trebuie să se unească cu Trupul lui Hristos, şi aceasta se realizează în taina Sfintei Împărtăşanii. Adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos pe care îl primim, ajunge o parte a marelui Trup al lui Hristos.

Bineînţeles, pentru unirea cu Hristos, simpla punere laolaltă a trupului nostru cu Trupul lui Hristos nu este de ajuns. Consumarea Trupului lui Hristos devine folositoare atunci când în duh năzuim către El şi ne unim cu El. Primirea Trupului lui Hristos, şi respingerea Lui în duh, este asemenea apropierii de Hristos a celor ce L-au lovit, L-au batjocorit şi L-au răstignit. Apropierea de El nu le-a slujit spre mântuire şi tămăduire, ci spre osândă.

Dar cei ce se împărtăşesc cu evlavie, cu dragoste şi pregătiţi să Îi slujească, se unesc strâns cu El şi devin unelte ale voii Sale dumnezeieşti.

„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.", a spus Domnul (Ioan 6, 56).

Unindu-se cu Domnul cel Înviat şi, prin El, cu Treimea veşnică, omul îşi trage tărie spre viaţa veşnică şi devine el însuşi nemuritor.

„Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă p e Mine va trăi prin Mine" (Ioan 6, 57).

Toţi cei ce cred în Hristos şi sunt uniţi întru El, dându-se Lui şi primind harul dumnezeiesc, alcătuiesc împreună Biserica lui Hristos, al cărei Cap este Hristos Însuşi, şi cei ce intră în ea sunt mădularele ei.

Ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în sfintele Taine, pentru că noi înşine să putem fi mădulare ale Trupului lui Hristos: Biserica.

Aceasta nu se realizează dintr-o dată. Aflarea deplină în Biserică este deja o izbandă asupra păcatului şi, prin urmare, o curăţire desăvârşită. Într-o anumită măsură, orice păcat ne înstrăinează de Biserică şi ne ţine în afara ei; din pricina aceasta, în rugăciunea citită la spovedanie asupra fiecăruia dintre cei ce se pocăiesc, se găseşte fraza: „împacă-i şi uneşte-i cu Sfânta Ta Biserică". Prin pocăinţă, un creştin se curăţeşte şi se uneşte strâns cu Hristos, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, însă mai apoi necurăţia păcatului se aşază iarăşi asupra lui şi îl înstrainează de Hristos şi de Biserica, şi astfel pocainţa şi comuniunea sunt din nou trebuitoare. Pe intreaga durată a vieţii pământeşti a omului, până la departarea sufletului său de la trup, lupta dintre păcat şi virtute se desfăşoară în lăuntrul său. Oricât de înaltă ar fi starea duhovnicească şi morală dobandită de cineva, o cădere treptată sau subită întru adâncimile păcatului este întotdeauna cu putinţă. Prin urmare, împărtăşirea cu sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos, care ne întăreşte legătura cu El şi ne împrospătează cu şuvoaiele de viaţă ale harului Duhului Sfânt, ce curg prin Trupul lui Hristos, este trebuincioasă fiecăruia. Cât de importantă este împărtăşirea cu Sfintele Taine vedem din viaţa Sf. Onufrie cel Mare, căruia, asemenea altor sihaştri ce vieţuiau în aceeaşi pustie, îngerii îi aduceau Sfânta Împărtăşanie; şi în viaţa Sf. Maria Egipteanca citim că ultima ei dorinţă, dupa mulţi ani de vieţuire în pustie, a fost primirea Sfintelor Taine. Nu în deşert a grăit Domnul, zicând: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi" (Ioan 6, 53).

Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este primirea întru sine a Hristosului Înviat, biruinţa asupra morţii, dăruind celor ce sunt cu El biruinţă asupra păcatului şi a morţii.
Păstrând în launtrul nostru darul plin de har al Impartasaniei, avem o chezasie şi o pregustare a binecuvântatei vieţi veşnice a sufletului şi trupului.

Până în „Ziua lui Hristos", a celei de-a Doua Sa Veniri şi a Judecăţii întregii lumi, lupta păcatului cu virtutea va continua, individual în fiecare persoana şi colectiv în întreaga omenire.

Biserica pământească îi aşază laolaltă pe toţi cei care s-au născut din nou prin botez şi care au ridicat crucea luptei cu păcatul, şi care Îi urmează lui Hristos, biruitorul acestei lupte. Dumnezeiasca Euharistie, darul jertfei nesângeroase şi împărtaşirea din aceasta, îi sfinţeşte şi îi întăreşte pe cei ce se împărtăşesc dintr-însa, facându-i pe cei ce primesc Trupul şi Sângele lui Hristos mădulare adevărate ale Trupului Său, Biserica. Dar numai o dată cu moartea se află dacă un om a rămas un mădular adevărat al Trupului lui Hristos până la ultima sa suflare, sau dacă păcatul a biruit într-însul şi a izgonit harul ce il leagă de Hristos, pe care l-a primit în Sfintele Taine.

Cel ce ca mădular al Bisericii pământeşti a adormit întru har se mută din Biserica pământească în cea cerească; iar cel ce a căzut de la Biserica pământească nu va ajunge în ceruri, căci Biserica din lumea aceasta este calea către ceruri. Prin urmare, este importantă împărtaşirea cu Tainele lui Hristos chiar înaintea morţii, când soarta unui om se hotărăşte de-a pururea.

Cel ce se uneşte în duh şi suflet cu Hristos din viaţa aceasta, se va găsi cu El în duh şi în trup, şi în viaţa ce va veni. Şuvoaiele pline de har ale dătătoarelor de viaţă Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos sunt izvorul nesecat al bucuriei noastre veşnice.

În Împărăţia lui Hristos ce va veni, nu va mai fi nevoie să primim Trupul şi Sângele lui Hristos, căci toţi cei care s-au învrednicit de dânsul se vor afla în cea mai strânsă glăsuire cu El şi se vor bucura de lumina veşnica a Vieţii ce vine de la Treime, trăind acea fericire pe care nici un glas nu o poate grăi, şi care este cu neputinţa de înţeles pentru mintea noastra slabă. Din această pricină, după împărtaşirea cu Sfintele Taine la Liturghie, în altar se rosteşte mereu rugăciunea pe care o cântăm în zilele Paştilor: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase! O, Întelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale." (Canonul Paştilor, Cântarea a noua).

Arhiepiscopul Ioan (Maximovici)

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.