E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 7, iulie 2008
Sf. Ierarh Ioan Maximovici - apostolul neobosit şi neînfricat al vremurilor noastre
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

sf_max_no2_400În toate spitalele europene se ştia despre acest arhiereu, care era în stare să se roage toată noaptea pentru un muribund. Era chemat la capătâiul bolnavului - fie el catolic, protestant, ortodox, evreu sau oricare altul - pentru că atunci când el se ruga, Domnul era milostiv.

Era cunoscut şi venerat în întreaga lume. La Paris, dispecerul căii ferate reţinea plecarea trenului pană la venirea "Arhiepiscopului rus".

Însemnătatea sfântului Ioan Maximovici pentru omenirea secolului XX nu poate fi estimată. El a fost denumit de intreaga lume ortodoxă - făcătorul de minuni al Shanghaiului, Europei Occidentale şi America de Nord.

În epoca universalei secătuiri duhovniceşti, a celor mai mari cataclisme sociale şi a rătăcirii minţilor, el a crezut de cuviinţă să traiască aşa cum au trăit marii asceţi ai Fivaidei şi Palestinei, care, exprimându-ne prin cuvintele sfântului Siluan Athonitul, iubindu-L pre Dumnezeu, L-au iubit până la urmă.

În secolul nostru nemilos şi şovăielnic, acest sfânt s-a asemănat marilor ierarhi din vechime, trezind o astfel de dragoste şi veneraţie în randul creştinilor, încât odată cu sfârşitul Vlădicăi a început parcă un nou capitol al vieţii sale - cinstirea sa de către intreaga lume ortodoxă.

În zilele noastre de neputinţă duhovnicească asceţii au devenit rari. Fie că viaţa acestui ascet să-i însufleţească pe dreptcredincioşii creştini ai vremurilor din urma, să nu se lase cuprinşi de laşitate în evlavioasa lor trudă. Fie ca viaţa lui să le arate că, contrar slăbiciunilor şi neajunsurilor noastre "Iisus Hristos ieri şi azi şi în veci este acelaşi" (Evr. 13. 8 ) şi că nu există nimic mai plăcut lui Dumnezeu şi mai salvator pentru omenire, decât viaţa sfântă pentru Hristos, oglinda Căruia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici. În prezent, numele lui a început să fie identificat cu chipul unui curajos şi îndrazneţ erou al credinţei, înfăptuind minuni pretutindeni şi întotdeauna.

Putem să nu ne indoim de asta, aşa apare chipul său, dacă vom contempla viaţa lui din punct de vedere duhovnicesc. Dar, să ne amintim că mulţi slujitori ai Bisericii, clerici "conştienţi" şi ierarhi de vază l-au respins şi chiar dispreţuit pe Ioan Maximovici în timpul vieţii. Într-adevar, privit nepărtinitor, dintr-o parte, el reprezentă o imagine şocantă: încovoiat, cu părul zburlit, cu veşminte uzate, cu o vorbire defectuoasă, sunând uneori mai mult ca un gângurit copilăresc.

Fermitatea voinţei sale, îndreptată către cele dumnezeieşti, anume acea calitate ce i-a permis să cucerească astfel de culmi ale ascetismului, era considerată drept orgoliu şi obstinaţie gratuită. În ochii multora el nu era decât un bătrân încăpăţânat şi excentric, insistand asupra ideilor sale "absurde" cu privire la treburile de care s-ar cadea să se ocupe Biserica. Dar ceea ce-i irita cel mai mult pe "inţelepţii lumii acesteia" era imposibilitatea de a-l folosi în interesul uneia sau alteia din clicile sau partidele lor. El era liber înaintea lui Dumnezeu. Pe scurt, el era "priveliştea" lumii acesteia, după cuvântul sfântului apostol Pavel.

Lumea, care zace în răutate şi al carei stăpânitor este diavolul, caută să minimalizeze influenţa fericitului Ioan. Cu toate că evlavia nu poate avea "succes" în agonisirea bunurilor acestui pământ decăzut şi stricat însă, astfel de sfinţi, ca fericitul Ioan Maximovici, devin biruitori în faţa veşniciei şi a înfricoşătoarei Judecăţi.
Actuala ofensivă a răului nu trebuie să ne impună să admitem pasiv biruinţa necredinţei, datoria noastra fiind de a apăra binele de asaltul lumii acesteia. Daca vrem să fim cucernici, trebuie să fim eroi - aşa cum a fost sfântul Ioan Maximovici. Trebuie să fim gata să jertfim bunul nostru renume, statutul nostru personal sau social, să renunţăm la "respectabilitatea" noastră, vestind puterea de neînvins a lui Dumnezeu, preaslavit întru sfinţii Săi.

Divergenţele de păreri, legate de cinstirea sfântului, nu sunt deloc ceva nou în Biserică. Bunăoară, noi îl cunoaştem şi-l iubim pe sfântul Serafim de Sarov ca pe un mare sfânt rus, dar cu mult mai puţin sunt cunoscute proporţiile umilirii, la care a fost supus preacuviosul Serafim în timpul vieţii sale, chiar din partea unor slujitori ai Bisericii, cât şi eforturile de a şterge amintirea lui printre credincioşi.

Dar în ciuda tentativelor diavoleşti de a eclipsa imaginea binefăcătoare a sfinţilor, Hristos a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica (Mt. 16, 18 ).

Fără îndoială că fericitul Ioan a fost trimis ca un dar de la Dumnezeu oamenilor vremurilor de apoi. În epoca în care minciuna a devenit o normă în toate sferele vieţii, când adevăratul Duh al credinţei lui Hristos a devenit atât de rar, încât majoritatea au uitat de însăşi existenţa Lui, sfântul Ioan poate fi considerat un model al trăirii duhovniceşti.
Într-un anumit sens el este un etalon, care ne permite să evaluăm cine şi ce este veritabil în vremurile noastre tulburi. Iar unitatea sa de măsură nu este altceva decât curata dragoste creştinească, proprie fericitului Ioan şi pe care o răspândea în jurul său cu darnicie. Cu aceasta dragoste străduinţa pentru trăirea duhovnicească capătă un rost. Iar fără ea, tot ce rămâne din relaţiile omeneşti şi viaţa bisericească, va fi un fel de deşertăciune, exprimată prin calomnii şi curse perfide sau, dimpotriva, în linguşeli şi laude reciproce.

Fericitul Ioan a dat tonul potrivit al adevăratului apostolat în lumea modernă. Pe măsură ce un număr tot mai mare de oameni se alătură Bisericii Ortodoxe, înainte de apropierea ultimei dezlănţuiri a răului, fie ca ei să vadă în el îndrumătorul şi păstorul lor iubit, nesupus morţii.

Cuv. Serafim ROSE

Minuni

Odată eram bolnavă la pat. Pe atunci Fericitul Ioan nu locuia prea departe de noi. În ziua aceea ştiam că are să slujească dimineaţa, dar şi că a doua zi va pleca la Bruxelles şi va lipsi vreme îndelungată. Voiam foarte mult să mă împărtăşesc, dar mă simţeam atât de rău, încât nu eram în stare să mă ridic din pat. Am încercat de multe ori, fără să reuşesc, eram pur şi simplu ţintuită la pat. M-am tot rugat şi am tot nădăjduit şi în cele din urmă mi-am adunat toate puterile şi cu mare greutate am putut să mă ridic, să mă îmbrac şi să ies. De-abia am reuşit să ajung la biserică, să urc scările şi să intru în camera de lângă altar, unde slujea Fericitul Ioan.

El stătea cu spatele la uşă şi ţinea deja potirul în mâini, pregătit pentru a-i împărtăşi pe credincioşi. Disperată, m-am gândit că este prea târziu să mă împărtăşesc şi am îngenuncheat în spatele analogului din mijlocul bisericii care mă ascundea de privirea episcopului. Părintele Ioan nu m-a văzut - fizic nu avea cum. Am început să plâng încetişor, că o să fiu lipsită de Sfânta împărtăşanie fiindcă este prea târziu. Deodată i-am auzit vocea:
- Zina, vrei să te împărtăşeşti ?

Nu vă puteţi închipui ce am simţit în acel moment! Iarăşi ştia cu duhul! Câtă recunoştinţă smţeam faţă de Dumnezeu şi faţă de Fericitul Ioan că în duhul lui mi-a auzit dorinţa sufletului. M-a spovedit şi m-a împărtăşit şi am părăsit biserica absolut sănătoasă !
Uimitor lucru, ţinând seama de faptul că fusesem numai cu puţină vreme înainte atât de bolnavă.

O altă vindecare asemănătoare s-a întâmplat în Sâmbăta Mare, când pe picior mi-a apărut o pată roşie mare şi mi s-au umflat venele. Nu puteam umbla şi aveam dureri groaznice. Acasă mama era şi ea bolnavă, iar la biserică aveam foarte multe de făcut înainte de Paşti. Ce puteam să fac? M-am rugat imediat Fericitului Ioan: „Te rog, ajută-mă." De-abia am reuşit să ajung acasă de la biserică, m-am culcat şi am adormit. Când m-am trezit dimineaţa, nu mai rămăsese nici o urmă din umflătura roşie. Puteam să merg şi nu mai simţeam nici o durere. Nu a fost aceasta o minune?

De fiecare dată când fac parastas pentru Fericitul Ioan, îl rog să se roage lui Dumnezeu pentru un anumit lucru, şi el mă aude. Aude tot. Îmi amintesc cum mi-a spus, la plecare:
- Zina, să mă anunţi de îndată ce tu sau altcineva vă îmbolnăviţi.

Iar când ne-a părăsit, plecând în cealaltă lume, m-am gândit: „Ce-o să mă fac fără el şi fără ajutorul lui?". Însă apoi am găsit o soluţie: am putea să facem parastase pentru el, care să servească drept cereri şi ar trebui să îi cerem să se roage ca şi cum ar fi în viaţă. Iar el ne aude şi ne ajută.

De curând a fost un astfel de caz la noi în biserică, într-o zi unul dintre enoriaşi, un om profund credincios, a venit într-un suflet, cerând ajutor. Era însurat cu o franţuzoaică şi avea trei copii. Cel mai mare dintre ei, fiica sa de 16 ani, fusese de curând la noi la biserică şi părea o fată înfloritoare, sănătoasă. Se lovise însă la coaste şi îi apăruse o umflătură uriaşă, de mărimea unui măr. Au dus-o la spital, unde doctorii au descoperit că umflătura era de natură canceroasă şi i-au extirpat-o. Curând s-a dovedit că nu era numai ceva extern, ci şi intern şi îi afecta deja o parte din plămân. Când doctorii au descoperit acest lucru, au spus că nu are nici o speranţă şi că numai o minune o poate salva. Atunci tatăl ei, disperat, a alergat la biserică şi l-a rugat pe preotul nostru să se roage pentru ea. După ce a plecat tatăl, l-am rugat pe părinte să slujească un parastas pentru Fericitul Ioan şi ne-am rugat împreună.

După câteva zile, tatăl ne-a sunat la telefon şi l-a rugat pe părinte să vină la spital să o vadă pe fiica lui. Acesta s-a dus şi, la întoarcere, ne-a povestit că acum doctorii spuneau că există speranţe de însănătoşire.

Câte minuni se săvârşesc în urma rugăciunilor Fericitului nostru Ioan! Cu adevărat, am avut printre noi un mare sfânt, iar milostivul Dumnezeu mi-a dat mie, o mare păcătoasă, să fiu martoră la acest lucru.

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!

Zinaida V. Julem, Paris, vara lui 1978

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.