E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Nr. 8, august 2008
TABORUL: candela nădejdii înaintea unui val de intuneric
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

Publicăm un fragment dintr-un cuvânt - la Sărbătoarea Schimbării la Faţă - de o sensibilitate şi de o putere duhovnicească excepţională, aparţinând marelui stareţ al Putnei, părintele Iachint (Unciuleac), duhovnicul care a adormit întru Domnul în locul cel mai de dorit pentru un părinte adevărat, căzut la datorie pe "frontul" său de luptă: în scaunul spovedaniei. Un cuvânt în acelaşi timp revelator, trezitor, dar şi deosebit de dulce, de duios şi de mângâietor. Vi-l împărtăşim cu drag si bucurie, spre pătrunderea tainică în noimele vii ale acestui Praznic dumnezeiesc.

"Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit; pe Acesta să-l ascultaţi."(Matei 17, 5)

 

z_schimb_fata_400

Iubiţi credincioşi,

Ştiind Mântuitorul nostru că omul întotdeauna slăbeşte cu sufletul în vremea suferinţei, a voit ca mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie să-Şi îmbărbăteze ucenicii, încredinţându-i, printr-o minune de taină că El este cu adevărat Mesia, Cel vestit de prooroci.

"O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu!... Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine s-a făcut lui sfetnic?" (Rom. 11, 33-34). A revărsat Domnul pe Tabor în inima ucenicilor Săi un strop de bucurie înaintea unui noian de suferinţe. A aprins în sufletele lor o candelă a nădejdii înaintea unui val de întuneric. Le-a îngăduit să guste cereasca lumină, pentru ca în vremea răstignirii să nu se îndoiască.

Nu te bucura deci, apostole Petre, mai înainte de a suferi şi de a ne vesti Evanghelia Mântuirii. De vei rămâne cu Domnul pe Tabor, atunci cine se va mântui, cine va învăţa, cine se va răstigni pentru noi? Cine va muri şi cine va învia pentru noi? Sau cine în locul tău mai cu îndrăzneală va învăţa, va suferi şi cu capul în jos se va răstigni? Cine va mărturisi pe Hristos înaintea cezarilor Romei?

Vino iarăşi la noi, Iisuse, nu-l asculta pe Petru! Coboară de pe Tabor şi vino în casele noastre, în sufletele noastre! Vino aici unde suferim şi ne trudim pentru pâine! Vino aici unde ne răstignim de oameni, de diavoli, de patimi! Şi dacă Petru nu vrea să coboare, Tu lasă-l pe munte şi vino la noi, în inimile noastre!

Învaţă-ne cum să ne mântuim, arată-ne cum să răbdăm. Deprinde-ne să ducem crucea vieţii. Învaţă-ne cum să ne răstignim. Vino şi suferă Tu pentru noi, răstigneşte-Te în locul nostru, gustă Tu înainte paharul morţii, arată-ne calea cea nouă a mântuirii prin suferinţă.

O, cum nu am dori să rămânem cu Petru pe muntele Tabor! Dar noi purtăm trupuri ce se sugrumă de boli, de pofte şi de patimi. În noi avem inimi aprinse de ură. Acasă ne aşteaptă copiii cerându-ne pâine...!

O, cum am dori să ne desfătăm cu Petru acolo, pe muntele Tabor! Dar ne vedem împresuraţi de neguri, de păcate. Deci nu ne părăsi, Iisuse, ci vino la noi în vâltoare, la marginea muntelui. Aici Te aşteptăm, cu ceilalţi ucenici, cu Toma şi Andrei, cu Iacov şi Matei, cu Iuda şi Vartolomeu, cu Simon şi Tadeu. Flamânzi şi goi, străini şi orfani, copii şi bătrâni, văduve şi săraci, bolnavi şi îndureraţi, cu toţii Te dorim, Te aşteptăm; vino şi Te împacă cu noi. Coboară şi mai jos, la marginea mării, acolo unde se zbate viaţa în valuri, acolo unde se zbat corăbii de stânci şi atâtea pânze se sfâşie, atâtea vâsle se rup, atâtea suflete se îneacă de sila cumplită a valurilor. Noi ştim că muntele cu liniştea şi singurătatea lui Te cheamă la rugăciune, dar, totuşi, priveşte cu milă devale, spre mare. Acolo, în zare, se înalţă talazuri, se sfărâmă maluri cu atâta furie... Şi aceasta este lumea. Şi în valuri corăbii se luptă cu marea, cu vântul, cu noaptea. Şi acesta este omul.

Deci vino acolo, în mijlocul mării, în inima omului, în sânul familiei. Acolo unde se amestecă lumina cu întunericul, viaţa cu moartea, bucuria cu suspinul, pâinea cu ţărâna, dreptatea cu minciuna, mierea cu otrava, dragostea cu ura, vinul cu oţetul, timpul cu veşnicia. Vino aici, unde suferim noi oamenii, împacă-Te cu noi, schimbă faţa lumii, potoleşte marea, linişteşte inimile, uneşte într-un cuget sufletele noastre.

Şi într-adevăr, fără zăbavă, Iisus Hristos S-a coborât din nou la oameni, căci pentru ei venise El în lume. Taina săvârşindu-se, norul s-a ridicat din nou la ceruri, Moise şi cu Ilie nu s-au mai văzut, lumina a dispărut, iar Iisus a mers jos la poala muntelui, la marginea mării, în zarva mulţimii, în freamătul lumii, în calea Samariei, pe drumul Iudeii, în clocotul urii, în mâinile arhiereilor, pe crucea Golgotei.

Acolo îl aşteptau oamenii - unii cu stălpări de finic, alţii cu pietre în mâini; acolo îl căutau mulţimile - unele ca să-L vadă şi să se tămăduiască, altele ca să-L ispitească, să-L prindă şi să-L răstignească. Şi Iisus Hristos S-a dat spre moarte, S-a răstignit pentru sufletele noastre.

Să nu se laude deci Taborul mai mult decât Golgota, nici bucuria împotriva întristării. Ci şi Taborul, şi Golgota împreună să se veselească, şi bucuria şi suferinţa prin Hristos să se unească. Golgota, prin crucea durerii, ispăşeşte pe pământ păcatele oamenilor. Taborul, prin văpaia luminii de veci, răsplăteşte dincolo virtuţile creştinilor. Căci pe pământ este locul ispitelor, al căderilor, al trudelor şi al încercărilor, al răstignirii, al morţii şi al învierii - iar dincolo este locul odihnei, al slavei şi al vieţii de veci.
Aceasta însă nu o înţelegea Petru, şi ca el nu o înţelegem nici noi, oamenii. Dar o fericire neclădită pe temelia suferinţei nu durează decât o singură zi. Dornic de o asemenea fericire, omul se grăbeşte să şi-o facă cu mâinile sale. Îşi acoperă gropile în cale, îşi seamănă flori în locul spinilor, nivelează mormintele, presară în jur aromate, îmbracă haine ispititoare, işi umple masa cu îndestulare şi ochii, şi buzele, şi inima cu tot felul de rele plăceri. Şi, stând în pragul casei, işi spune grăbit: sunt fericit.
Dar prin colţurile casei intră înlăuntru boala, suferinţa, sărăcia şi moartea, şi îndată palatul fericirii omeneşti se risipeşte, ca şi turnul Babilonului.

Iisus Hristos ne-a arătat o altă cale de urmat, care duce la fericirea veşnică, dincolo de mormânt. Şi această cale este trăirea cu adevărat a unei vieţi creştineşti, ce se poate dobândi numai printr-o schimbare totală a comportării noastre. Domnul nostru Iisus Hristos a venit să schimbe faţa lumii; să ne schimbăm, deci, şi noi viaţa. Să lepădăm ura, mânia, răutatea, desfrânarea, minciuna, beţia, lenevirea şi celelalte patimi. Să ne facem oameni noi, plini de dragoste, bunătate, milă, plini de pacea unei adevărate trăiri creştineşti. Şi pentru o asemenea schimbare sufletească este nevoie să mergem oare aşa de departe, până la Taborul Galileii? O, nu! Este prea greu pentru noi. Dar Mântuitorul nostru a înălţat pretutindeni câte un Tabor duhovnicesc. Acestea sunt sfintele biserici şi inimile noastre. Pe aceste doua dumnezeieşti altare Iisus Hristos întotdeauna se jertfeşte, Se răstigneşte, ni Se dăruieşte, plin de bunătate, de dragoste, de lumină divină.

Dar Dumnezeu Tatal ne-a poruncit pe muntele Tabor: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit; pe Acesta să-L ascultaţi" (Matei 17, 5). Aşadar, dacă voim să ne asculte Dumnezeu, trebuie să-L ascultăm şi noi. Dacă voim să Se schimbe Dumnezeu spre milă, să ne schimbăm şi noi spre dragoste şi ascultare... Dacă voim să ne audă Iisus Hristos, să-L auzim şi noi când ne învaţă. Puţin aluat toată frământătura o dospeşte. Puţină silinţă de tot darul se împărtăşeşte. Dar cel mai greu de convins, cel mai greu de schimbat este omul. El nici din dragoste, nici de vargă, nici de frica morţii nu se hotărăşte odată să rupă legătura cu păcatul. Toate zidirile ascultă fără greş de Ziditorul lor. Ele cunosc vremea sosirii şi plecării lor, vremea hranei, a cantării şi a tăcerii lor. Numai omul vrea să trăiască în neorânduială. Păsările cerului se înţeleg fără grai omenesc. Fără ştiinţă de carte şi calendar, ele ştiu când trebuie să plece în ţările calde. Se adună din timp, se sfătuiesc, apoi, luându-şi rămas bun de la cuiburile lor, se pierd spre zările albastre. Firul de grâu cunoaşte şi el vremea lui. Din vreme începe a se îngălbeni sub razele soarelui, apoi smerit îşi pleacă spicul îngreuiat de boabe şi aşteaptă secera să-l taie. Codrul cunoaşte şi el timpul toamnei şi din vreme îşi schimbă veşmântul verde în altul de reculegere. Numai noi, oamenii nu vrem să ne schimbăm din starea noastră, din trăirea noastră păcătoasă. Iisus Hristos este gata să ne dea tot ce dorim, tot ce ne trebuie. Dar mai întâi aşa ne răspunde: Schimbaţi-vă voi şi mă voi schimba şi Eu. Să lăsăm noi mânia, ura şi răzbunarea şi va lăsa şi El mânia Sa asupra noastră. Trăiţi voi în unire şi adevărată dragoste, şi vă va primi întru dragostea Sa. Să facem milă cu cei săraci şi sărmani şi va face şi El milă cu sufletele noastre. Să părăsim toată desfrânarea şi uciderea de fii, şi va lua de la noi bolile, sărăcia şi toată lacrima din ochi. Să scoatem din inimile noastre zavistia, minciuna, pofta, beţia şi tot păcatul şi ne va da ploaie la vreme, izvoare de apă, vânturi line, tihnă în casă şi pâine pe masă. Deci: Lăsaţi voi şi voi lăsa şi Eu; schimbaţi-vă voi şi mă voi schimba şi Eu. Aşa ne grăieşte Multmilostivul Dumnezeu.

Să luăm, deci, aminte la cuvintele acestea. Să alergăm la sfânta biserică cât mai avem vreme. Să ne rugăm în ea cu toată credinţa şi dragostea. Să ne schimbăm haina sufletului prin spovedanie curată, prin sfintele Taine şi prin multă, cât mai multă milostenie şi dragoste. Şi de vom trăi aşa, vom putea birui toate greutăţile vieţii, toate ispitele trupului, toate şoaptele diavolului. Atunci rugăciunea noastră va fi bine primită, viaţa liniştită, sfârşitul luminos. Şi, venind la biserică, nu ne vom mai întoarce goi, căci darul se va odihni în coliba inimii noastre şi atunci vom putea spune plini de bucurie, împreună cu Petru: "Doamne, bine este nouă ca să fim aici" (Matei 17, 4).


Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.