E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona
 [video] "Ecumenismul e pentru că nu ne apărăm credinţa, iar dacă nu ne apărăm credinţa - ne pecetluiesc". Adunare generală. “Invazia microcipurilor în Moldova. Cum ne apărăm?” Prot. Anatolie CIBRIC: „În ultima vreme, pe unele forumuri au apărut comentarii provocatoare semnate cu numele meu” [video] Un filmuleţ despre CIPURI şi o întrebare: CIPURILE IMPLANTABILE actuale LE-AŢI ACCEPTA? PATRIARHUL KIRIL ÎI CONSIDERĂ PE CATOLICI ŞI PROTESTANŢI ERETICI. Detalii depsre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Moldovei cu arhiep. Teognost EREZIA STRÂNSĂ CU UŞA ÎŞI ARATĂ COLŢII. Primele informaţii despre întâlnirea delegaţiei Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu arhiepiscopul Teognost [video] Conferinţă de presă la tema reacţiei ierarhiei BORu la Scrisoarea Deschisă a Creştinilor Ortodocşi din Moldova Creştinii ortodocşi către reprezentaţii Ministerului Sănătăţii: „Nu vă credem!” [video] Un grup de ONG-uri cer modificarea legislaţiei privind vaccinarea copiilor Conferinţă şi protest spontan împotriva vaccinării obligatorii [video] Ieroschimonahul Rafail (Berestov) Aghioritul la întâlnirea de la Chişinău: „Întreaga Ortodoxie este într-un pericol nemaiauzit!” [video] STRIGĂTOR LA CER: 2006 - Pomenirea papei în catedrala patriarhală din Constantinopol [video] Cuvântarea Părintelui Anatolie (CIBRIC) despre prigoana începută ACUM în Rusia: "Vine valul cel mare!" [video] PS Iustinian (România): ”Slujitorii altarelor, să luăm ATITUDINE! Poporul intuiește ceva...” Scrisoarea deschisă a creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii [ACTUALIZAT]  DRUMUL CRUCII în jurul Chişinăului [FOTO/VIDEO - actualizat, 17 iulie]  [IMPORTANT, VIDEO] Părintele Rafail (BERESTOV) de la Athos susţine Scrisoarea creştinilor ortodocşi din Moldova către Patriarhul Kiril  Stareţul Rafail (Berestov) de la Athos: "Nu se mai poate tăcea!" [foto] 23iunie. Moldova, binecuvântată de Dumnezeu!  [video] Părintele Arsenie (Papacioc): "Pentru adevăr trebuie să ştii să mori" Sf. Simeon Noul Teolog: Pogorârea în noi a Sfântului Duh - condiţia mântuirii  Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinescArhiepiscopul Averchie (Tauşev): "Să fim adevăraţi creştini ortodocşi, nu modernişti" Cuv. Kukşa al Odesei: "Staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare!" Pr. Dionisie Ignat: "Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur... s-a terminat, e sfârşitul"  
românăрусский
Legături externe

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Toaca Ştiri
Despre IUDAIZAREA catolicismului. Cronica lepădării (I)
Ştiri și Publicații
Toate ştirile şi publicaţiile>>

"Deoarece nu păzeşte cu sfinţenie hotărârile soborniceşti şi apostoleşti, ci s-a abătut spre inovaţii şi cugetări nedrepte, Biserica romană nu mai aparţine de loc Unei Sfinte şi Apostoleşti Biserici." Cuv. Amvrosie al Optinei

"Prin mulţimea eresurilor lor, ei (catolicii) au batjocorit tot pământul... Nu-i viaţă veşnică în credinţa catolică."

Cuv. Teodosie de la Lavra Peşterilor din Kiev

papalasinagogaConciliul II Vatican (1962-1965) a fost un punct de cotitură în istoria „bisericii" catolice. Declarând deschiderea ei în faţa întregii lumi şi întărind direcţia ecumenistă a activităţii sale, el a pus începutul unui „dialog" interconfesional activ, şi totodată schimbărilor radicale a relaţiilor dintre catolicism şi iudaism.

Cu toate că primii paşi spre „dialogul" cu iudeii au fost întreprinşi încă înainte de al Doilea Război Mondial, cel mai important moment în relaţiile dintre aceste confesiuni îl constituie recunoaşterea de către „biserica" catolică a holocaustului. Fapt pe care liderii iudaici l-au utilizat drept mijloc de bază pentru presiunea asupra catolicilor, având drept scop revizuirea atitudinii faţă de iudaism. Vaticanul a devenit deosebit de dependent de această influenţă exterioară din cauza poziţiei sale împăciuitoriste în anii regimului nazist, manifestate nu doar prin semnarea concordatului cu guvernul german, ci şi prin colaborarea  activă cu naziştii în timpul războiului şi prin contribuirea la salvarea lor după război. În aceste acţiuni a fost implicat şi cardinalul Montini, viitorul papă Paul al VI-lea, care a participat la crearea aşa-zisului „Coridor de la Vatican" pentru fuga criminalilor de război, a naziştilor şi ustaşilor, în America de Sud, şi este grăitor că odată cu suirea lui pe tron arhivele Vaticanului, ce ţineau de statul Croația Independentă, în care se povestea despre atrocităţile ustaşilor, au fost închise. [1]

Însă dacă pentru catolici „dialogul" cu iudeii semnifica începutul împăcării, din partea iudaismului se urmărea o strategie bine pusă la cale, direcţionată spre revizuirea celor mai de bază învăţături creştine. Este vorba de ideea principală, din care a reieşit şi reiese iudaismul în zilele noastre, idee ce spune că creştinismul conţine în sine „învăţătura dispreţuirii" faţă de evrei, care ar constitui principala cauză a antisemitismului laic al perioadei moderne. Această doctrină la rândul ei este legată de poziţia principială creştinească referitor la lipsirea Israelului de făgăduinţă şi har, pe care iudeii o numesc ideea „înlocuirii" Israelului de către Biserică şi o consideră cea mai periculoasă. Această abordare a şi devenit temeiul afirmaţiei că holocaustul trebuie privit ca o „culminaţie a prigoanelor multiseculare anume din parte creştinilor" şi că politica lui Hitler n-ar fi avut succes, dacă la baza ei nu ar fi stat acele învinuiri pe care creştinii le înaintau iudeilor [2].

JulesIsaacSintagma „învăţătura dispreţuirii" („l'enseignement du mépris") cu toate concluziile ce reies din ea a fost introdusă de Jules Isaac, istoric şi scriitor iudeu francez (1877-1963), care a jucat un rol important în crearea „dialogului" iudeo-catolic. Principalele idei ale acestuia au fost expuse în cărţile „Iisus şi Israel" (1946) şi „Geneza antisemitismului" (1956) unde învăţătura creştină este supusă unei critici dure, ca fiind principalul izvor al antisemitismului. Şi pe evanghelişti, şi pe sfinţii părinţi ai Bisericii îi prezintă ca pe nişte mincinoşi şi prigonitori plini de ură antievrească, care poartă responsabilitatea morală pentru Auschwitz şi holocaust.„curăţirii" corespunzătoare a învăţăturii creştine [3]. Scopul său principal văzându-l în demonstrarea că toate învinuirile aduse iudeilor în uciderea lui Dumnezeu descrise de evanghelişti sunt nefondate şi în dobândirea

„Curăţirea" presupunea: modificarea sau scoaterea rugăciunilor în care se vorbeşte despre iudei, mai ales, a celor citite în Vinerea Patimilor; declaraţia că iudeii nu poartă nici o responsabilitate pentru moartea lui Hristos, pentru care trebuie osândită toată omenirea; eliminarea acelor fragmente din scrierile evangheliştilor, unde se povesteşte despre Patimile lui Hristos, referindu-se mai ales la Evanghelia de la Matei, pe care Jules Isaac îl acuză în denaturarea adevărului (anume aici se spune: „Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" Matei 27, 25); declaraţia că Biserica a fost dezabropată pentru faptul că pe parcursul a două mii de ani s-a aflat în stare de război tainic între iudei, creştini şi cealaltă parte a omenirii; promisiunea că Biserica îşi va schimba radical comportamentul, smerindu-se, pocăindu-se şi cerându-şi iertare de la iudei şi va aplica toate măsurile necesare pentru lichidarea răului pricinuit, „corectând" şi „curăţind" învăţătura sa [4].

În 1946 cu sprijinul organizaţiilor americane şi britanice iudaice, la Oxford, a avut loc prima conferinţă ce i-a adunat pe catolici şi protestanţi pentru stabilirea contactelor cu iudeii. Iar în 1947 după realizarea mai multor întâlniri internaţionale cu personalităţi catolice simpatizante lui, Jules Isaac a publicat memorandumul „Corectarea învăţăturilor catolice ce ţin de Israel", principiile de bază ale cărui au intrat în declaraţia din 10 puncte, adoptată la conferinţa creştinilor şi iudeilor din acelaşi an din Seelisberg (Elveţia) [5]. Ea a fost organizată de asociațiile iudeo-creştine britanice şi americane şi a întrunit 70 de experţi din 17 ţări ale lumii (28 iudei, 23 protestanţi, 9 catolici şi 2 ortodocşi). În anul 1948 Jules Isaac a creat Asociaţia prieteniei iudeo-creştine din Franţa, iar apoi, stabilind contacte cu clerul romano-catolic şi având suportul lor puternic, a obţinut o audienţă scurtă la Pius al XII-lea, transmiţându-i cele „10 puncte de la Seelisberg". Totuși, întâlnirea a rămas fără rezultate.

AugustinoÎn iunie 1960, prin mijlocirea consulatului francez la Roma şi personal prin cardinalul Augustin Bea (1881-1968), Isaac s-a întâlnit cu papa Ioan al XXIII-lea [6], pe care încearcă să-l convingă despre necesitatea revizuirii „învăţăturii dispreţuirii", înmânându-i memorandumul „Despre necesitatea corectării învăţăturilor catolice referitoare la Israel" [7]. Cardinalul Bea era conducătorul Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştine creat recent şi se ocupa cu pregătirile Conciliului II Vatican, fiind unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai papei. Era un teolog de orientare modernistă, influenţat de ideile protestante, membru al ordinului iezuit. La vremea sa el a dirijat Centrul Internaţional de Investigaţii la Roma, iar apoi a condus Universitatea Papală Grigoriană [8]. Anume lui i s-au transmis propunerile lui Isaac, pentru studierea cărora în cadrul Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştine a fost creat un grup special care a stabilit contacte cu lumea iudaică şi cu asociaţiile ei principale din Franţa, Israel şi SUA (în particular cu Congresul Evreiesc Mondial). Luând drept bază Declaraţia de la Seelisberg, el a dezvoltat principalele revendicări despre iudaism, pregătind un proiect scurt de Judaeis, care urma să fie prezentat la Conciliu II Vatican. Dar datorită protestelor liderilor arabi [9] în perioada pregătirilor pentru conciliu temporar a fost sistat, iar apoi a fost înaintat spre studiere, dar deja nu în calitate de document independent, ci ca parte integrantă a declaraţiei comune despre confesiunile necreştine [10].

AugustionAbrahamLa pregătirea textului a participat activ nu numai Jules Isaac, ci şi cercurile iudaice cu care avea relaţii strânse, ceea ce este descris în articolul lui Joseph Roddy „Cum iudeii au schimbat gândirea catolică", publicat în revista americană „Look" din 25 ianuarie 1966 [11]. Autorul a descris negocierile tainice purtate de cardinalul Bea la New York şi Roma cu liderii organizaţiilor evreieşti internaţionale - Comitetul Evreiesc American (CEA) şi Liga Anti Defăimare B'nai B'rith [12]. Un rol de frunte l-a avut aici rabinul Abraham - Joshua Heshel, gânditor hasidic, directorul Seminarului Teologic Iudaic din New York, care a asistat la Conciliu în calitate de reprezentant oficial al CEA de pe lângă cardinalul Bea [13].

Liderii iudaici cu insistenţă căutau să obţină eliminarea din învăţătura catolică a afirmaţiei despre iudei ca deicizi (ucigători de Dumnezeu), lipsiţi de întâietate (statut de popor ales), iar din textele liturgice - orice cuvinte dezaprobatoare ce se referă la ei [14]. În acest scop a fost organizată întâlnirea lui Paul al VI-lea cu reprezentantul ONU Arthur Goldberg (judecător al Judecătoriei Supreme), care a primit instrucţiuni de la rabinul Heshel, apoi papa l-a primit pe însuşi Heshel, cu condiţia ca întâlnirea să fie în taină [15].

Prima variantă a textului declaraţiei despre religiile necreştine, în care capitolul despre iudaism era cel de bază, a fost înaintată la vot şi a primit aprobare în septembrie 1964. Însă tezele despre iudaism erau atât de revoluţionare şi periculoase, încât chiar şi pontiful liberal Paul al VI-lea nu a îndrăznit să aprobe această variantă şi a amânat examinarea ei pentru următoarea şedinţă. Textul nega definitiv responsabilitatea liderilor iudaici pentru moartea lui Hristos, respingea expresia „popor ucigaş de Dumnezeu", acuza Biserica de antisemitism, punea sub semnul întrebării autenticitatea scrierilor evangheliştilor (cu precădere a Sf. Ioan şi Sf. Matei), discredita învăţătura părinţilor Bisericii şi a reputaţilor teologi catolici. În cele din urmă documentul a fost transcris cu expresii mai precaute şi, cu toate că dezbaterile lui nu încetau să stârnească polemici aprinse, pe 15 octombrie 1965 pentru el au votat majoritatea membrilor conciliului, iar pe 28 octombrie a fost aprobat. Aşa a fost adoptată declaraţia „Despre atitudinea Bisericii faţă de religiile non-creştine", cunoscută ca declaraţia Nostra Aetate.

În Nostra Aetate se dădea o nouă apreciere importanţei religiilor lumii (inclusiv celor animiste şi altor culte păgâne), se recunoştea valoarea şi esenţa lor mântuitoare, ceea ce însemna de facto un apel la sincretism religios. Documentul, în special, declara: „Biserica catolică nu neagă în nici un fel ce este adevărat şi sfânt în aceste religii. Ea manifestă respect faţă de aceste forme de activitate, faţă de aceste norme şi doctrine, care deşi sunt foarte diferite de regulamentele şi prescripţiile ei personale, totuşi, poartă în sine razele acelui Adevăr care îi luminează pe toţi oamenii" [16]. Însă cea mai radicală a fost revizuirea atitudinii faţă de iudaism.  

Ignorând diferenţele dintre religia Vechiului Israel şi iudaismul talmudic modern, autorii declaraţiei, respingând aşa-zisa idee a „înlocuirii", au purces la negarea lipsirii iudeilor de Împărăţia Cerurilor şi la recunoaşterea ca Dumnezeu adevărat pe ne-triipostatnicul dumnezeu Iehova, căruia i se închină iudeii moderni, confirmând prin aceasta înrudirea acestora cu creştinii. În document scria: „Cu toate că stăpânirea iudaică şi adepţii ei au insistat asupra morţii lui Hristos, însă ceea ce a fost săvârşit în timpul patimilor Lui, nu poate fi de-a valma incriminat nici tuturor evreilor de pe atunci, nici iudeilor contemporani. Cu toate că Biserica şi este Poporul lui Dumnezeu, însă nu se cuvine să-i vedem pe iudei nici lepădaţi de Dumnezeu, nici blestemaţi, de parcă aceasta ar reieşi din Sfânta Scriptură". „Iudeii în majoritatea lor nu au primit Evanghelia, iar mulţi chiar s-au opus răspândirii ei (vezi Rom. 11, 28)". Cu toate acestea, conform Apostolului, din cauza părinţilor lor iudeii sunt iubiţi de Dumnezeu, ale Cărui daruri şi chemări nu se pot lua înapoi (Rom. 11, 28-29) [17]. „Biserica crede că Hristos, pacea noastră, i-a împăcat pe iudei şi păgâni pe cruce şi din ambii Şi-a făcut Sie una" şi că „împreună cu proorocii şi cu acelaşi Apostol Biserica aşteaptă ziua, ştiută numai de Dumnezeu, când toate popoarele îl vor chema pe Dumnezeu într-un glas şi Îi vor sluji Lui în unanimitate" [18].

Denaturând şi falsificând în totalitate esenţa Evangheliei şi Revelaţiei Dumnezeieşti, aceste precepte neagă învăţătura despre Biserica lui Hristos. Creştinismul învaţă că alegerea vechiului popor evreiesc consta în aceea ca, păstrând adevărata credinţă în Dumnezeu, să-l primească pe Mesia, iar apoi să ducă Vestea cea Bună despre venirea lui Mesia tuturor popoarelor pământului, ceea ce au şi înfăptuit apostolii. Dar, respingându-L pe Mesia-Hristos Mântuitorul, despre care a mărturisit Moise şi prorocii, poporul iudaic s-a lipsit de statutul de popor ales, cedându-l apostolilor şi acelor obşti creştine care au devenit temelia noului popor ales de Dumnezeu - Bisericii lui Hristos, unde nu mai este „nici elin, nici iudeu". Şi dacă, după cuvântul Apostolului, Biserica lui Hristos este „neam ales..., popor sfânt, oameni, luaţi spre moştenire" (1 Pet. 2, 9), orice afirmaţii despre continuitatea, pretinsei, alegeri de Dumnezeu a întregului popor evreiesc sunt teologic neîntemeiate. [19].

Însuşi Hristos, propovăduind în Biserică şi răspunzând „arhiereilor şi bătrânilor poporului" le-a zis: „De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei" (Matei 21, 43). Şi a proorocit: „Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 8, 11-12). Aceste cuvinte au fost ignorate de tezele documentului, precum şi cuvintele iudeilor: „Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" (Matei 27, 25).

Olga Cetverkova

conferenţiar la Universitatea de Relaţii Internaţionale din Moscova, doctorand în istorie

(va urma)


[1] Frattini E. La Sainte Alliance. La véritable histoire des services secrets du Vatican. Flammarion, 2006. P. 340.

[2] După cum scria mai târziu rabinul ortodoxal Solomon Norman, colaborator la Centrul de Studii Evreieşti din Oxford, „în esenţă, atitudinea lui Hitler faţă de evrei nu diferă prin nimic de cea creştină; diferenţa ar fi poate doar în metodele pe care el le folosise". „Evreii văd în creştini, în mare măsură, prigonitori. Un număr relativ mic ei îl consideră victime şi încă la mai puţini creştini ei văd compătimire faţă de evreii ce au suferit. După Holocaust evreii deja n-au mai putut lua în serios capacităţile morale ale bisericii". Norman afirma că „din punct de vedere evreiesc creştinul, „în genere", din moment ce e creştin nu are demnitate morală, nemaivorbind de vreo oarecare superioritate morală". Reieşind din asta iudeii refuză de facto dreptul catolicilor de a se prezenta drept victime ale nazismului, de aceea ei au reacţionat atât de dur la înfiinţarea unei mănăstiri carmelite la Auschwitz, privind prezenţa lui acolo drept „uzurparea simbolului strict evreiesc, şi, ceea ce încă mai rău, măsurarea de către torţionar a hainei victimei". Norman S. Themes, „Christian-Jewish Relation"

[3] Vicomte Léon de Poncins. Le judaïsme et le Vatican. Une tentative de subversion spirituelle. ORC. Traduction. 2007. Р. 9-10 // http:www.a-c-r-f.com         

[4] Ibid. P.18

[5] Cele 10 teze afirmau următoarele:

       1. atât în Vechiul cât şi în Noul Testament cu noi vorbeşte acelaşi Dumnezeu Viu;

       2. Iisus s-a născut din mamă evreică din dinastia davidiţilor şi poporul lui Israel, şi că dragostea şi iertarea lui eternă se răsfrâng atât asupra neamului Lui cât şi asupra omenirii;

       3. primii ucenici ai lui Hristos, apostolii şi mucenicii au fost evrei;

       4. principala poruncă a creştinismului, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, conţinută încă în Vechiul Testament şi confirmată de Iisus, obligă creştinii şi iudeii în toate relaţiile omeneşti, fără excepţii;

       5. trebuie evitată minimalizarea iudaismului biblic şi post-biblic în scopul preamăririi creştinismului;

       6. de evitat utilizarea cuvântului „iudeu" strict în sensul de „duşman al lui Hristos" şi expresia „duşmanii lui Hristos" pentru referirea la națiunea evreiască în general;

       7. de evitat prezentarea Patimilor lui Hristos în așa fel încât vina pentru moartea Lui să cadă pe toți iudeii și doar pe iudei. În fapt nu toți iudeii au cerut moartea lui Iisus, deci nu toți iudeii duc răspundere pentru aceasta, deoarece Crucea, care ne mântuește pe toți, dovedește că Hristos a murit pentru păcatele tuturor; de amintit tuturor părinților și educătorilor creștini despre gravitatea răspunderii pe care ei și-o asumă povestind Evanghelia și amume secvența despre Patimi în variantă simplificată;

       8. de evitat expunerea blestemelor biblice și a strigătului gloatei înfierbântate: „sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!", neprecizând în același timp că acest strigăt nu poate covârși rugăciunea infinit mai puternică a lui Iisus: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac";

       9. de evitat răspândirea poziției blasfemiatoare cum că norodul iudeilor a fost respins, blestemat și condamnat la suferințe;

       10. de evitat ideea cum că iudeii n-ar fi fost primii care au făcut parte din Biserică.

       Les douze points de Berlin // Serviam, №22, 26 novembre 2009 // http://www.nostra-aetate.org/HTML_La-lettre-Serviam/2009/SERVIAM_022.html // Annexe 1 : Les Dix Points de Seelisberg (1947).

[6] Pentru a merge la această întâlnire pe Jules Isaac l-au îndemnat Cletta și Daniel Mayer, persoane aflate în legături strânse cu Liga Anti-Defăimare (Anti-Defamation League - ADL) a B'nai B'rith International.

[7] Întâlnirea între Ioan al XXIII-lea și Jules Isaac a fost un gest important în ce privește atitudinea față de Asociația prieteniei iudeo-creștine. Cu câteva luni mai înainte, papa, a ordonat suprimarea expresiilor „Să ne rugăm și pentru mârșavii iudei" și „Atotoputernicul, veșnicul Dumnezeu, în mila Sa nerespingând nici chiar mârșăvenia iudeilor", pronunțate la slujba din Vinerea Mare. În una din notițele sale el scria cu acestă ocazie: „De ceva timp Ne derajează întrebarea despre pro perfidies Judaeis din slujba Vinerii Mari. Dintr-o sursă sigură cunoaștem că predecesorul Nostru, venerabilul Pius XII, deja scosese acest atributiv din rugăciunea personală și spunea doar „Să ne rugăm... și pentru evrei". Având aceleași intenții, Noi am hotărât, ca în sfânta săptămână ce se apropie, aceste două propoziții să fie (scurtate în acest fel)". Tot atunci la Köln a fost deschisă o nouă sinagogă ceea ce ar simboliza revizuirea atitudinii față de iudei. În octombrie 1960 Ioan XXIII a primit în audiență 130 de reprezentanți ai Chemării Iudaice Unite întâmpinându-i cu cuvintele „Eu sunt Iosif, fratele vostru". Istoria Conciliului Vatican II. Volumul I. Moscova, Institutul Biblico-Teologic „Sf. Andrei", 2003, pag. 467-468.

[8] Bea a fost inclus în lista masonilor influenți întocmită de serviciul de contrainformații a Vaticanului, Sodalitium Pianum” (SD), în timpul unei investigații făcute la ordinul papei Paul IV în 1971.

[9] Secretarul de stat al Vaticanului, Amleto Cicognani, a scos documentul de pe ordinea de zi, din motiv că în situația de atunci a relațiilor tensionate dintre Israel și țările arabe, oricare „concesie" evreilor ar fi fost văzută ca expresie a dușmăniei față de arabi și pas spre recunoașterea de către Vatican al statului Israel. Cicognani nici nu era conștient de rostul acestui text și la ultima adunare a Comisiei Centrale a Secretariatului a spus: „Dacă vorbim de evrei, de ce nu am vorbi atunci și despre musulmani?... Atât evreii, cât și toți ceilalți ce se află în afara Bisericii, trebuie să știe că de vor dori să se convertească la catolicism, Biserica îi va primi cu dragoste". Scoaterea din programul Conciliului a acestui subiect era cerută și de reprezentanții „bisericilor" catolice din Est, ce se temeau de eventualele consecințe grave pentru minoritatea creștină din țările arabe. Istoria Conciliului Vatican II. Volumul IV, 2007, pag. 165-166, 170.

[10] Influența organizațiilor evreiești a avut un rol important în această situație. În februarie 1962 Congresul Evreiesc Mondial a prezentat cardinalului Bea o delcarație în care se evidenția obiectivul luptei cu antisemitismul. Același mesaj îl avea și memorandumul Bea, adresat papei Ioan XXIII în decembrie 1962, doar că era exprimat altfel. În el se vorbea de responsabilitatea bisericii în răspândirea antisemitismului prin intermediul învățăturii și predicilor, iar astfel și pentru persecuțiile la care au fost supuși evreii, și despre necesitatea de a examina aceast subiect în mod special. Ioan XXIII a răspuns afirmativ și chestiunea a fost din nou inclusă în ordinea de zi.

[11] Vezi Vicomte Léon de Poncins. Op. cit. P. Descrierea detaliată a relațiilor dintre Secretariat și reprezentații Congresului Evreiesc Mondial poate fi găsită și în cartea lui G.V.Riegner, „Ne jamais désespérer: Soixante années au service du peuple juif et des droits de l'homme", Paris, 1998.

[12] Despre rolul activ al B'nei B'rith scria și ziarul francez „Le Monde" din 19 noiembrie 1963: „Organizația internațională B'nei B'rith și-a exprimat dorința de a stabili relații tot mai apropiate cu biserica Catolică. Ei au transmis conciliului proiectul unei declarații ce afirmă responsabilitatea întregii omeniri pentru moartea lui Hristos. După cum menționa Label Katz, președintele Consiliului internațional B'nei B'rith, „dacă această declarația va fi acceptată de către conciliu, asociațiile evreiești vor purcede la examinarea posibilităților de colaborare cu biserica pentru realizarea scopurilor și proiectelor lor." Citat din Vicompte. p. 22.

[13] În memorandumul adresat papei Ioan XXIII în decembrie 1962, cardinalul Bea, în particular, a atras atenția asupra necesității recunoașterii păcatului antisemismului creștin și a lichidării acestei prejudecăți.

[14] Laurigan M. Vatican II: du „mythe de la substitution" à la religion noachide // Sel de la Terre, № 46, automne 2003. P. 5.

[15] Vicompte P. Op. cit. P. 119-120.

[16] Documentele Conciliului Vatican II. Declarația privind religiile non-creștine „Nostra Aetate"

[17] Această afirmație a Sf. Ap. Pavel a fost ruptă din contextul epistolei lui, unde se vorbea: „Dar nu aşa că ar fi căzut cuvântul lui Dumnezeu: căci nu toţi cei din Israel sunt şi israeliţi; nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam, sunt toţi fii, ci „întru Isaac, a zis, se vor chema ţie urmaşi", adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi." (Romani 9:6-8) și mai departe, cu referință la proorocul Osea: „Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, şi iubită pe cea care nu era iubită; și va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteţi poporul Meu - acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu" (Romani 9:25-26). Apostolul vorbește nu doar de faptul că păgânii au devenit urmașii lui Avraam prin făgăduință ci și că iudeii ce n-au crezut în Hristos s-au lipsit de Împărăția lui Dumnezeu: „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu. Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te." (Romani 11:17-20)

[18] În epistola către efeseni (Efeseni 2: 14-15) Sf. Ap. Pavel spune că Hristos a împăcat pe cruce prin Trupul și Sângele Său pe iudeii și păgânii ce au crezut în El, adică pe creștini. Despre împăcarea necredincioșilor nu se spune nimic.

[19] „Papismul și lupta lui contra Ortodoxiei". Strijev, 1993, pag. 88


Vedeţi şi:

Lăsaţi un comentariu

ATENŢIE: Redacţia îşi asumă dreptul de a suprima comentariile deplasate.