În anul 1942, am fost deportaţi în regiunea Iaroslavl.
Într-o iarnă, sora mea mai mică a început s-o roage pe mama să-i dea un covrig. În casă nu se găsea nici un pic de făină, dar fetiţa insista. Atunci mama, pierzându-şi răbdarea, a întors-o cu faţa spre icoana Sfântului Nicolae şi i-a spus: „Roagă-l pe Sfântul Nicolae să-ţi trimită un covrig".
După această discuţie, timp de două zile a bântuit un viscol cumplit. În faţa casei s-au adunat troiene mari de zăpadă. Când a ieşit soarele, mama a auzit o uşoară bătaie în usă. M-a trimis să deschid, crezând că venise vecina. Deschizând uşa, am zărit agăţat de gard un şirag mare de covrigi rumeni. Am alergat la mama şi i-am povestit minunea. Mama nu m-a crezut. Ne-a îmbrăcat repede şi ne-a trimis în sat să aflăm: poate i-a uitat cineva?
Zăpada era proaspătă; nu se vedea nicăieri nicio urmă. Vecina nu ştia nici ea nimic şi nici oamenii din sat nu ştiau nimic despre şiragul de covrigi. Negăsindu-l pe stăpânul covrigilor, ne-am întors acasă.
De fapt, se întâmplase cu adevărat o minune, deoarece nimeni din locuitorii satului nu putea să ne facă un astfel de cadou: foamea bântuia în toate casele.
Venind acasă, mama ne-a aşezat în faţa icoanei sfântului şi ne-a spus: „Multumiţi Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni!" si ne-a dat la fiecare câte un covrig. Aceşti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp.
Irina Soboleva
Rugaciunea din suflet este intotdeauna auzita! Doamne miluieste! Frumos articol, felicitari si ...mai vrem astfel de articole, care intaresc credinta!