E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona

    

românăрусский
Ссылки

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Domn pravoslavnic, cu dragoste şi râvnă creştină
Новости и Статьи
Все новости>>

sfintii-martiri-brancoveni

Urcat pe tronul Munteniei în 1688, Constantin Brâncoveanu a domnit peste un sfert de veac, marcând istoria neamului şi a Bisericii prin numeroase ctitorii (între care mănăstirea Hurezi) ocrotind cultura şi apărând Ortodoxia pe pământ nostru şi pe cel străin.

La 25 Martie 1714, Voievodul Constantin Brâncoveanu este mazilit (detronat) de turci, dus cu familia la Istambul şi închis în temniţa Edicule (Şapte Turnuri). Până în vara va fi torturat continuu pentru a mărturisi unde-şi avea banii, turcii numindu-l „Altân Bei" (Prinţul Aurului). După torturi cumplite i-au smuls semnătura pentru aurul depus la Veneţia.

Pe 28 august 1714, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, când împlinea 60 de ani, Constantin Brâncoveanu a fost dus la locul de osânda Ialy Chisc (Chioşcul Mării).

Erau prezenţi sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanţii „creştinătăţii apusene - Franţa, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei - care nu refuzaseră invitaţia chiar în ziua de Sf. Maria" (Nicolae Iorga), alături de numeroşi privitori. Li s-a îngăduit să-şi facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a oferit viaţa dacă trec la mahomedanism (islam). Del Chiaro notează răspunsul demn al Voievodului „Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, să mă închin în geamiile voastre turceşti ? Nu, împărate ! Moşia mi-am apărat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei". Apoi şi-a încurajat fiii astfel: „Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, sa nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!"

Sultanul a dat semnalul execuţiei. Primul fu decapitat vistiernicul Ianache Văcărescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Ştefan, Radu şi micuţul Matei (11 ani).

Matei, în vârstă de numai 11 ani, s-a aruncat în faţa sultanului, făgăduindu-i că se va face musulman dacă i se va cruţa viaţa. Cererea nu era întâmplătoare întrucât de multe ori, în aceste patru luni de tortură, li se promisese viaţa în schimbul lepădării de credinţă, condiţie pe care nenorociţii captivi, deşi sleiţi de puteri, au refuzat-o. Matei o implora acum, în faţa butucului pe care şiroia sângele fraţilor săi, sub braţul călăului ce aştepta hotărârea sultanului. Acesta, după ce a primit rugămintea prin tălmaci, l-a întrebat pe Brâncoveanu dacă se învoieşte şi el. Viaţa fiului era acum în mâna tatălui. Cumplită trebuie să fi fost sfâşierea, de o clipă, în sufletul bătrânului, care i-a făcut fiului său un semn: mântuieşte-ţi sufletul, nu viaţa! Tradiţia spune că Matei, ruşinat de cererea invocată, pune bărbăteşte capul pe butuc spunându-i călăului : „Loveşte, vreau să mor creştin!". Curajoase cuvinte rostite de un copil!

Înmărmurit de durere, Domnul murmură: „Doamne, fie voia Ta", după care i s-a tăiat şi lui capul. Nicolae Iorga nota: „La capătul celei mai zguduitoare tragedii, ce n-are pereche în analele sângeroase ale sultanilor de odinioară, numai atunci s-a pus capăt celor mai straşnice clipe pe care le poate suferi vreodată un suflet omenesc. Capul Domnitorului nu s-a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasă, a călăului, şi, grămadă, trupul bătrânului părinte a căzut în ţărâna udata de sângele tuturor copiilor săi". Cele şase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele „purtate în prăjini" pe uliţele cetăţii, au fost înfipte la o poartă a Seraiului şi ţinute acolo trei zile, după care au fost aruncate în mare. Creştinii evlavioşi au scos trupurile din mare şi le-au înmormântat, pe ascuns, în biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi. Osemintele Voievodului-Martir au fost aduse în ţară de soţia sa, Doamna Maria, în 1720 şi îngropate pe ascuns în biserica Sf. Gheorghe-Nou din Capitală. Mormântul a fost acoperit de o placa de marmora alba, fără nume, iar identificarea s-a făcut după descoperirea, în 1914, a unei candele de argint cu inscripţia: „Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod".

Cronica vremii ni-l descrie pe Constantin Brâncoveanu ca un „Domn pravoslavnic, cu dragoste şi râvna creştina. Credinţa, acest sentiment sublim, i-a călăuzit întreaga viaţă şi i-a fost sprijinul cel mai puternic în ceasul crâncen al morţii. El a lăsat în sufletul poporului amintirea unui domn creştin bun şi drept, iar în artă operele create în epoca sa arată că deasupra suferinţelor zilnice şi a pericolelor neîntrerupte, gândul lui ştia să se elibereze şi să urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credinţei".

Pr. Cezar VASILIU

сообщения

2009-10-19 13:11:07
veronica

Cît de mult are nevoie scumpa noastră ţărişoară, astăzi de un aşa Domnitor...

Оставьте ваше сообщение

ВНИМАНИЕ: Редакция оставляет за собой право не размещать неуместные комментарии.