E toaca Ta! A început să bată!
Foaie de suflet şi de cuget pentru tot creştinul
Toaca
Maică Matrona

    

românăрусский
Ссылки

rss


Scara spre Cer


Banerul nostru:

toaca_139


Să lăsăm veselia şi chefurile...
Новости и Статьи
Все новости>>

pag_1_vesel_200_400Cel ce nu-şi iubeşte patria pământească,
nu-şi va iubi nici Patria Cerească.

Mitrop. Filaret Drozdov

Lupta împotriva noastră ca neam, ca creştini ortodocşi este foarte vicleană şi tainică. Însă rezultatele ei sunt tot mai grăitoare. Sute de mii de confraţi de-ai noştri şi-au luat calea pribegiei. Sunt plătiţi mai bine, mai din gros pentru serviciile care le prestează pe alte meleaguri. S-au făcut lucrători, slugi ale altor popoare şi ţări. Încet-încet, se îndepărtează de patria-mamă. Copiii lor sunt în devenire francezi, portughezi, spanioli, italieni ş.a.m.d.

Dar să nu credem că noi, cei rămaşi acasă suntem scutiţi de aripa mohorâtă a înstrăinării de ţară. Este de ajuns să privim emisiunile de la televizor, să ascultăm ce ne transmit posturile de radio, să vedem panourile publicitare care au împânzit ţara etc. şi vom înţelege că suntem bombardaţi de informaţie nu doar inutilă, ci de-a dreptul distrugătoare. Sunt atacate mintea şi sufletul nostru. Informaţia negativă persistă pe ecranele de televizor, se revarsă prin difuzoare atacând şi ofilind totul în jur. Omul de azi, deşi trăieşte în societate, devine tot mai sălbăticit, tot mai străin şi de sine şi de temeliile care au ţinut în picioare casa neamului.

E trist ce vedem în jurul nostru. E trist ce vedem înlăuntrul nostru. Da, s-au deschis biserici şi mănăstiri şi lumea, slavă Domnului, le păşeşte pragul, dar marea majoritate a semenilor noştri trăieşte doar cu ziua de azi: nunţi, cumătrii, distracţii interminabile... Şi dacă pe timpuri oamenii lucrau incomparabil cu mai mult greu pământul, cu mari greutăţi îşi dobândeau bucata de pâine, ei totuşi reuşeau să-şi păstreze cuminţenia şi fiinţa lăuntrică prin îndeplinirea poruncilor dumnezeieşti, prin venirea sistematică la biserică, prin credinţa lucrătoare. Feţele lor nu erau încrâncenate sau sulemenite ca cele de azi, dar emanau lumină, şi privirea era altfel.

Marele cântăreţ Nicolae Sulac, locuind la Chişinău, când i se făcea dor de sat, de oamenii cuminţi ai acestui neam se ducea la piaţa centrală şi se plimba în lung şi-n lat mai vorbind cu vreo bătrânică sau cu vreun moşnegel înţelept. Astfel îşi umplea golul din suflet: cu o vorbă bună, cu o privire caldă şi plină de sfială. Generaţia ceea a plecat, acum alţi oameni vând la piaţă şi foarte-foarte rar poţi găsi ceea ce căuta Sulac. Oare de ce? Cred că este rezultatul educaţiei fără de Dumnezeu, vieţii trăite doar pentru ziua de azi.

Şi cum poate fi altfel când ziua cea pe care trebuie să o dedicăm Domnului, o dedicăm pieţei şi cumpărăturilor. Înainte cum se spunea? Nu duminică, ci Sfânta Duminică, căci este ziua Domnului, ziua Învierii (în rusă Voskresenie) şi în această zi toţi mergeau la Sfânta Biserică. Iar acum toate pieţele din ţară sunt pline de lume, de tineri şi bătrâni, iar bisericile stau aproape goale. Şi noi mai vrem pace şi bunăstare? Avem noi dreptul la aşa ceva? Să ştiţi că atunci când bisericile sunt goale, se umplu închisorile şi spitalele.

Dacă nu vom umplea bisericile de duminici şi sărbători, vor veni peste noi scârbe şi necazuri. Şi să nu îndrăznim atunci să ne plângem, întrebând: da oare pentru ce, Doamne?

Aşa a fost în Serbia. Mai întâi, biserici goale, apoi bombe şi război. Mulţi morţi şi răniţi, multe distrugeri şi multă-multă durere. Aşa se întâmplă acum în Ucraina, nu departe de noi. Să nu credem că noi suntem mai buni. Nicidecum. Dacă nu ne vom întoarce cu faţa spre Dumnezeu, spre îndeplinirea poruncilor Lui sfinte, spre sfinţirea noastră prin sfintele taine, la fel vom pătimi.

Nu doar să construim şi să înfrumuseţăm biserici, ci să ne împodobim sufletul nostru cu rugăciuni, cu fapte bune, cu bunătate, să ne facem casă Domnului, căci El nu vine acolo unde e murdar şi plin de spurcăciune. Zilnic să suspinăm şi să plângem în inima noastră că L-am scârbit şi necontenit îl întristăm pe Tatăl nostru Ceresc prin viaţa noastră plină de mândrie, de ifose şi minciună.

Să mai lăsăm veseliile, cheltuielile fără rost, concurenţa prostească, să mai deconectăm televizoarele, să mai închidem ochii la panourile desfrânate, să ne deschidem mintea, să citim, să gândim şi să cerem înţelepciune de la Dumnezeu. Să trăim mai simplu, că mâine ne ducem cu bagajul pe care ni l-am pregătit pentru veşnicie. Nu vom lua cu noi nici casă, nici maşină, nici poziţie socială. Toate sunt deşertăciune. Vom lua doar ce am acumulat în sufletul nostru.

Acum zece ani un părinte-sihastru spunea: „Vor veni degrabă timpuri, când oamenii nu că vor merge la biserică, ci vor alerga la biserică". Şi aceste vremuri se apropie.

Mihaela BLAJINU

Оставьте ваше сообщение

ВНИМАНИЕ: Редакция оставляет за собой право не размещать неуместные комментарии.