Valurile mării au adus pe litoralul oraşului Soci icoana Maicii Domnului Iviru. Evenimentul a avut loc în orăşelul Golovinka, aflat în apropierea capitalei Olimpiadei de iarnă. Icoana a fost dusă la biserica din apropiere cu hramul Sfintei Întocmai cu apostolii Nina.
Din cele relatate de parohul bisericii părintele Constantin Hadarin pe icoană este indicată data zugrăvirii - 1896, precum şi numele autorului sau a proprietarului - protoiereul Alexandru Smirnov din Moscova.
Cu toate că icoana s-a aflat în apa sărată a mării, chipul Maicii Domnului s-a păstrat destul de bine. Conform descrierii părintelui, "icoana este suflată cu argint şi aurită, cu imprimeuri de pietre scumpe". "Ne-a uimit faptul că această icoană a fost adusă de valuri exact de ziua prăznuirii ei de către biserica Ortodoxă - 13 octombrie", a spus parohul. În prezent clerul bisericii este în căutarea unor meşteri pentru a efectua restaurarea icoanei. Ea este zugrăvită pe o placă din metal, şi întărită pe o bază din lemn. Deocamdată darul mării se află în biserică, iar în cinstea aflării ei se preconizează săvârşirea sfintei liturghii praznicale.